Declaraţii contradictorii între deputații PD și PLDM: Reformele sunt văzute diferit de cele două formațiuni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În timp ce deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, susţine că guvernarea a reuşit să facă multe pentru cetăţeni, deputatul PLDM, Tudor Deliu, consideră că oamenii nu sunt mai fericiţi în urma activităţii guvernării.

„Noi am reuşit să asigurăm stabilitatea politică şi într-un timp foarte scurt am reuşit să adoptăm mai multe legi importante. Urmează să le implementăm. Avem mult de lucru, dar populaţia va simţi efectele reformelor. Avem de muncit mult la reformarea justiţiei, dar carul a pornit din loc. Nimeni nu se gândea cu cinci ani în urmă că este posibil ca patru la sută din contingentul de judecători să fie arestaţi. Dar s-a demonstrat că este posibil”, a declarat Sîrbu în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.

Tudor Deliu îl combate pe deputatul PDM, menţionând că cetăţenii nu trăiesc mai bine.

„La noi este în vogă să se opereze cu date statistice. Dar numărul de legi votate în Parlament nu reprezintă parametrii de calitate a vieţii. Cetăţeanul nostru este cu gândul ce va mânca a doua zi. Vreau să spun că în perioada 2009-2014 s-au făcut multe lucruri care au ridicat calitatea vieţii. Republica Moldova a beneficiat de finanţări enorme. Au fost reparate drumuri, şcoli, grădiniţe. Au fost majorate salariile şi pensiile. Carul se pornise. Dacă nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat în 2014, acum am fi trăit mai bine”, a spus deputatul PLDM.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...