Decis! Femeile neangajate care se află la întreținerea soțului vor primi indemnizație de maternitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Soția care nu este angajată în câmpul muncii și se află la întreținerea soțului asigurat va putea primi indemnizație de maternitate. Parlamentul a votat modificarea, în cadrul ședinței plenare de ieri, cu votul a 83 de deputați.

Dacă la data acordării concediului de maternitate soția nu este angajată în câmpul muncii, iar soțul este angajat, aceasta va primi concediu de maternitate la locul de muncă al soțului. Faptul că nu este angajată și nu realizează venit asigurat va fi confirmat prin carnetul de muncă sau prin declarația scrisă pe proprie răspundere că nu este persoană asigurată.

Potrivit autorilor, prin această normă va fi stabilit un raport de proporționalitate și echitate între toate categoriile beneficiare de indemnizație de maternitate.

Indemnizaţia de maternitate se acordă integral la a 30-a săptămână de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice. Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 100% din salariu.

Cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului de lege constituie: pentru anul 2017 -182.245,4 mii de lei, pentru anul 2018 – 200.105,7 mii de lei, pentru anul 2019 – 217.914,9 mii de lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...