CUC: Suntem îngrijorați faţă de atitudinea iresponsabilă a delegaţiei transnistrene

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe 20 iunie curent, la Bender s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC), prezidată de Delegaţiei Republicii Moldova.

În cadrul şedinţei, Delegaţia moldovenească a solicitat părţii transnistrene de a se abţine de la practica atacurilor defăimătoare, distorsionării faptelor şi operării cu argumente false cu scopul de a dezinforma opinia publică şi a tensiona situaţia în Zona de Securitate.

De asemenea, componenta moldovenească în CUC şi-a exprimat profunda îngrijorare faţă de atitudinea iresponsabilă a delegaţiei transnistrene privind intensificarea în ultima perioada a acţiunilor structurilor de forţă din regiunea transnistreană, care continuă, în mod unilateral şi contrar deciziilor CUC, să reţină abuziv angajaţii structurilor de drept şi ale altor organe ale Republicii Moldova la aşa-numitele „posturi de grăniceri” şi să obstrucţioneze deplasarea lor în Zona de Securitate.

Pe marginea acestei probleme, delegaţia moldovenească a transmis participanţilor din cadrul CUC un demers.

„Astfel de acţiuni sunt îndreptate spre tensionarea situaţiei în Zona de Securitate şi îngrădeşte libera circulaţie unor categorii de persoane, contrar principiilor Acordului din 1992 şi contravine deciziilor CUC, precum şi Adresării reprezentanţilor Federaţiei Ruse, Ucrainei şi OSCE în Comisia Unificată Control din 27 februarie curent”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de integrare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...