Constantin Codreanu: E necesar un minister care să gestioneze interacțiunea dintre România și Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Între Republica Moldova și România există relații speciale și privilegiate și este necesar un minister separat sau măcar delegat care să gestioneze interacțiunea dintre cele două state, a declarat, miercuri, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea.

Conform unui comunicat transmis de Camera Deputaților, cei doi au accentuat necesitatea existenței unei instituții care să se ocupe aparte de Republica Moldova.

„Între Republica Moldova și România există relații speciale și privilegiate și este necesar un minister separat sau măcar delegat, care să gestioneze interacțiunea dintre cele două state. Accentuez, de fiecare dată, că este nevoie de trei abordări absolut diferite: comunitățile istorice, diaspora economică și Republica Moldova”, a susținut președintele comisiei.

După întrevederea avută cu ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, deputatul Constantin Codreanu a dorit să afle și poziția lui Mihai Gribincea referitoare la „dosarul cetățeniei române”.

„Deputatul a afirmat că, în afară de obținerea unei ordonanțe de urgență care să rezolve situația în care se află mii de cetățeni români, care își pierd cetățenia, e nevoie de reglementarea posibilității transcrierii actelor de stare civilă în reședințele de județ, astfel încât să fie evitată supraaglomerarea creată în prezent la Direcția Publică de Evidență a Persoanelor și Stare Civilă a Sectorului 1 București”, a informat sursa citată.

În cadrul întâlnirii, cei doi au discutat aspecte legate de relațiile bilaterale, promovarea parteneriatelor dintre cele două state, precum și noi posibilități de cooperare, în special, în domeniul de activitate al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

„Subiectele abordate au vizat urmărirea implementării cu succes a proiectelor energetice și de infrastructură, dar și a proiectelor culturale și sociale. De asemenea, a fost supusă discuției și situația ce va fi creată în urma reducerii celor 26 de taxe consulare. În discuție s-a adus și solicitarea făcută de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, de inițiere a procedurii de suspendare din funcție a ambasadorului Republicii Moldova în România”, mai reiese din comunicat.

Pe 26 ianuarie, Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a dezbătut problema cetățenilor români din R. Moldova care nu-și pot preschimba actele de identitate din cauza unor aspecte birocratice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...