Conflictul transnistrean, abordat în cadrul Adunării Generale ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene Andrei Galbur a participat ieri la un eveniment tematic de nivel înalt cu genericul „Forţa gestionării crizelor civile şi consolidarea capacităţilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa în calitate de organizaţie ce activează în termenii capitolului VIII al Cartei ONU”, organizat de către Preşedinţia germană a OSCE în marja sesiunii a 71-a a Adunării Generale ONU.

Discuţiile din cadrul reuniunii, moderate de Frank-Walter Steinmeier, Preşedintele în exerciţiu al OSCE, s-au axat pe identificarea modalităţilor de intensificare a cooperării dintre ONU şi OSCE în vederea consolidării capacităţilor de gestionare a crizelor civile.

În intervenția sa, ministrul de externe Andrei Galbur a exprimat sprijinul Republicii Moldova pentru dezvoltarea capacităţilor OSCE de a desfăşura operaţiuni de menținere a păcii de natura civilă în contextul eforturilor de reglementare a conflictelor în arealul OSCE, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.

Cu referire la procesul de reglementare transnistreană, a fost reconfirmată necesitatea lansării unui dialog constructiv cu privire la transformarea operaţiunii actuale de menținere a păcii în Zona de Securitate a Republicii Moldova într-o misiune multinaţională civilă sub mandatul OSCE.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...