Ciobanu despre plecarea lui Grama din PLDM: E şantajabil. Va primi „îndemnizaţie” de la cel care a capturat țara

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Octavian Grama a anunţat vineri că părăseşte fracţiunea PLDM şi că va activa în calitate de deputat neafiliat. Plecarea lui Grama din PLDM a fost comentată însă de foştii colegi.

„În acestă perioadă de criză, prin care trece Partidul Liberal Democrat din Moldova, am încercat cu toții împreună să găsim soluții, dar cu părere de rău, trenul deja a plecat, iată de ce mă retrag din rândurile partidului, în care am muncit circa 9 ani. Fac acest pas și din motivul, că au plecat colegii buni și de calitate din organizațiile teritoriale, cu care am activat împreună toți acești ani și care m-au înaintat pe lista de deputați din partea PLDM. În continuare voi fi deputat neafiliat politic (independent). În speranța că voi fi înțeles corect, doresc tuturor colegilor realizări frumoase în continuare”, a anunțat Grama.

Plecarea acestuia din PLDM a fost comentată însă de foştii colegi. Deputatul Maria Ciobanu afirmă că acesta era o persoană şantajabilă, din care cauză nu a avut nicio intervenţie în plenul Parlamentului.

„Prăvălirea lui a început demult… Fiind o persoană şantajabilă, tremura în Parlament. Citeam în ochii lui o frică animalică, frică care nu i-a permis să deschidă gura barem o dată în şedinţele de plen. Pentru prima dată, mă bucură sincer plecarea din partid a unui membru, întrucât îmi stârnea doar o milă inexplicabilă când îl vedeam tremurând”, a menţionat Maria Ciobanu.

„Sper să se bucure şi el ca şi foştii colegi de „îndemnizaţia” pe care le-o dă lunar pentru trădare acel care a capturat statul Republica Moldova”, a adăugat Ciobanu.

Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova rămâne cu doar 11 parlamentari în Legislativ.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...