Cazul violului de la Orhei: Procurorul ar fi mușamalizat dosarul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) îşi manifestă îngrijorarea faţă de modul în care a fost examinat cazul fetei abuzate sexual de la Orhei, în care doi din trei abuzatori au scăpat de pedeapsă.

„Deşi în cadrul urmăririi penale au fost colectate probe care puteau demonstra producerea violului, procurorul nu le-a utilizat la justa valoare. Inclusiv, nu a fost luat în consideraţie nici de procuror, nici de instanţa de judecată, Raportul de evaluare psihologică elaborat de CNPAC care a constatat la copil un nivel înalt de traumatism psihic, specific persoanelor ce au suferit în urma abuzului sexual. Precizăm că în cadrul evaluării psihologice, copilul a relatat despre neîncrederea în acţiunile organelor de urmărire penală, considerându-le imparţiale. Faptul că abuzatorii au fost cercetaţi în stare de libertate, a condus la intimidarea copilului din partea acestora, fapt ce i-a agravat starea emoţională”, spun reprezentanții CNPAC.

Potrivit acestora, este condamnabil faptul că încă mai există asemenea abordări din partea reprezentanţilor organelor de urmarire penală şi de drept, în situaţia în care Republica Moldova a ratificat Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexual prin care şi-a asumat obligaţia de a se asigura că cercetările şi procedurile penale se desfăşoară în interesul superior al copilului victimă şi nu agravează trauma trăită de acesta.

Amintim că, instanţa de judecată a decis să condamne doar unul din cei 3 abuzatori, cel care prin acţiunile de privare de libertate a fetei şi de presiune psihologică asupra ei, a favorizat producerea abuzului sexual din partea celorlalţi doi.

Pe site-ul petitieonline.com a fost lansată petiţia „Pedepsirea violatorilor din Orhei”, semnată până în prezent de aproape 9.000 de persoane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...