Canicula scoate din nou salvatorii în stradă. Punctele de reabilitare își reiau activitatea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serviciul Situații Excepționale va reinstala punctele de reabilitare pentru vreme caniculară, iar oamenii sunt îndemnați să se protejeze la corturi în orele de vîrf. Decizia a fost luată în contextul în care în perioada 01-03 iulie, se prevede vreme caniculară, temperatura maximă a aerului după orele amiezii va atinge valori de pînă la +33°C.

Punctele cu apă vor funcționa în municipiul Chişinău, în număr de 5, Bălţi – în număr de 2, Cahul, Căușeni şi Comrat-câte un cort. În capitală, vor activa cinci corturi în cinci sectoare:sectorul Botanica, pe bulevardul Dacia în apropierea Centrului Comercial „1000 de Mărunţişuri”, sectorul Centru în apropiere de Gara Auto Centru, sectorul Rîşcani, lângă Centrul Comercial „Pancom”, sectorul Buiucani parcul “Dendrariu” şi sectorul Ciocana, pe bulevardul Mircea cel Bătrân în apropiere de piaţa din zonă. Conform deciziei coducerii Serviciului Situații Excepționale, acestea vor funcționa până duminică. O decizie suplimentară privind activitatea acestora va fi luată ulterior.

De la lansarea corturilor pentru apă și umbră s-au adresat peste 30 mii oameni. În contextul temperaturilor ridicate, salvatorii vin cu avertismente pentru oamenii care merg la scăldat. Aceștea îi îndemnă să respecte regulile de comportament pe apă și să nu înoate în locuri neamenajate. Conform informațiilor Serviciului Situații Excepționale, de la începutul anului, în bazinele acvatice din țară au decedat 47 de persoane, inclusiv 10 minori.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...