Candu admite suspendarea lui Dodon în anumite condiţii. Ceban: Președintele este oricând gata să se confrunte cu guvernarea și să vină la judecata poporului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Igor Dodon rămâne consecvent în promovarea Istoriei Moldovei în şcoli şi a limbii moldoveneşti ca limbă oficială. Aceasta îi răspunde purtătorul de cuvând al şefului statului, Ion Ceban, preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, care a criticat ieri, în cadrul unei emisiuni televizate, propunerea Preşedinţiei de a include Istoria Moldovei, limba moldovenească în şcoli, precum şi revenirea la grafia chirilică ca parte a reîntregirii ţării. La fel, în cadrul aceleaiaşi emisiuni televizate, şeful Legislativului a admis, repetat, că s-ar putea ajunge la procedura de suspendare din funcţie a şefului statului în cazul în care acesta nu va promulga reforma Guvernului.

„Rămân surprins de astfel de declarații care nu fac nimic pentru ca țara să se dezvolte, doar aduc conflict în societate. Sunt subiecte sensibile pentru întreaga societate. Nu va exista niciodată consens, deși eu pot să zic că vorbesc limba română și istoria trebuie să fie cea care este. Dacă aveți o altă opinie, de ce noi trebuie să avem subiecte date de politic? Președintele Dodon este un exponent politic, nu este nici filolog, nici academician și nici om de știință care să se expună pe subiectele respective. Regretabil domnul Dodon face astfel de declarații pe care le consider populiste, care nu fac altceva decât să ațâțe spiritele și să se dezbine societatea”, a menționat Andrian Candu.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Ion Ceban, a precizat astăzi pe Facebook că şeful statului rămâne consecvent în ideile sale care corespund şi cu voinţa majorităţii cetăţenilor, iar dacă guvernanții vor, „se pot considera români și parte a istoriei românilor”, pentru că „e alegerea lor personală”.

„Președintele Igor Dodon nu a vorbit vreodată despre reintroducerea grafiei chirilice. Deci acestea sunt speculații și falsuri ordinare. Păcat că unii jurnaliști le-au preluat în mod iresponsabil. Președintele Igor Dodon este oricând gata să se confrunte cu guvernarea și să vină la judecata poporului, în caz că guvernarea va iniția procedura de demitere prin impeachment. Dar suntem absolut siguri că poporul va fi de partea președintelui și împotriva acestei guvernări antisociale”, a punctat Ceban.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...