Câinii actorului Johnny Depp, ameninţaţi de un ministru australian cu eutanasierea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pistol şi Boo, cei doi câini din rasa Yorkshire Terrier ai actorului Johnny Depp, pe care starul american i-ar fi introdus ilegal pe teritoriul Australiei, au fost ameninţaţi cu eutanasierea de un ministru din această ţară, dacă nu vor fi expediaţi imediat în Statele Unite.

Johnny Depp se află în prezent în Australia cu ocazia filmărilor de la cel de-al cincilea lungmetraj din franciza „Piraţii din Caraibe”. Deşi este un actor cunoscut în lumea întreagă, starul hollywoodian a fost prevenit de ministrul Agriculturii, Barnaby Joyce, în felul următor: „Nu înseamnă că dacă este vorba de Johnny Depp el poate să se sustragă legii”.

Australia a impus în ultimii ani o politică de carantină foarte strictă în ceea ce priveşte animalele care intră pe teritoriul său, cu scopul de a evita propagarea bolilor. Se pare că Johnny Depp, nevoit să revină în Statele Unite în luna martie pentru o operaţie la mână, nu a ţinut cont de aceste reglementări atunci când a revenit în oraşul australian Brisbane, în aprilie, aducând cu el cele două animale de companie, pe care nu le-a declarat la vamă.

„Există o procedură pentru aceia care vor să vină (în Australia, n.r.) însoţiţi de animale: trebuie să obţină autorizaţiile necesare, animalele sunt plasate în carantină şi apoi stăpânii pot să îi ia de acolo”, a adăugat ministrul australian.

El a lansat cu această ocazie un avertisment oficial la adresa starului hollywoodian, spunând că autorităţile vamale îi vor confisca pe Pistol şi Boo în curând şi această procedură este iminentă. Animalele de companie ale actorului american au fost fotografiate de presa australiană în momentul în care erau duse la un cabinet de coafură pentru câini.

„A venit timpul ca Pistol şi Boo să o şteargă de aici şi să plece în Statele Unite. Johnny poate să îi trimită el însuşi acolo, altfel vom fi obligaţi să îi eutanasiem”, a declarat ministrul australian, miercuri, pentru cotidianul Sydney Morning Herald.

Invitat de jurnalişti să comenteze reacţia pe care starul hollywoodian o va avea atunci când va afla despre aceste cerinţe, ministrul Barnaby Joyce a răspuns într-un mod ironic: „Nu cred că domnul Depp mă va invita la premiera următorului film din seria «Piraţii din Caraibe»”.

Filmările de la lungmetrajul „Piraţii din Caraibe 5/ Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales” au debutat în luna februarie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...