Blatter se consideră nevinovat în scandalul de corupție de la FIFA: „Voi ajunge în Rai”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În plin scandal de corupție la FIFA, președintele Sepp Blatter (79 de ani) a căutat să-și apere imaginea într-un interviu acordat publicației germane Bunte.

Conducătorul forului fotbalistic mondial spune că nu este corupt și este sigur că va ajunge în Rai după moarte.

„Am conștiința curată. Dacă cineva mă acuză că aș fi corupt, îl întreb dacă știe cu adevărat semnificația acestui cuvânt. Cine mă numește astfel trebuie să dovedească spusele, dar nimeni nu poate aduce dovezi, pentru că n-am fost implicat în acte de corupție. Dacă cineva mă numește corupt pentru că organizația pe care o conduc ar fi coruptă, pot doar să scutur din cap. Oricine spune așa ceva ar trebui să meargă la închisoare. Credința mi-a dat multă putere în ultimele săptămâni. Sunt o persoană religioasă, care se roagă mult. Am o cruce de aur care a fost sfințită de Papa Francisc și cred că într-o zi voi ajunge în Rai. Pe de altă parte, nu cred în existența iadului. Mă contrazic mereu cu papa pe această temă”, a spus elvețianul.

În altă ordine de idei, Elveţia a anunţat, joi, că a primit cererile de extrădare emise de Statele Unite pentru cei şapte responsabili ai Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) şi ai unor organizaţii afiliate arestaţi în data de 27 mai la Zurich, la cererea justiţiei americane, într-un presupus scandal de corupţie.

Cele şapte persoane arestate de autorităţile elveţiene pe 27 mai sunt Jeffrey Webb (în momentul reţinerii preşedintele CONCACAF, preşedintele federaţiei Insulelor Cayman, membru al Comitetului Executiv al FIFA), Eduardo Li (membru al Comitetului Executiv al FIFA, preşedintele federaţiei costaricane), Julio Rocha (responsabil cu dezvoltarea FIFA, preşedintele federaţiei din Nicaragua), Costas Takkas (colaborator al preşedintelui CONCACAF, Jeffrey Webb), Eugenio Figueredo (vicepreşedinte FIFA), Rafael Esquivel (membru în Comitetul executiv al CONMEBOL, preşedintele federaţiei din Venezuela), José Maria Marin (membru al Comitetului de organizare a FIFA pentru fotbalul olimpic, fost preşedinte al Confederaţiei braziliene de fotbal).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...