Au fost desemnați 13 câștigători ai Premiului Naţional. Vor primi câte 100.000 de lei

by D M
Distribuiti mai departe...

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a desemnat 13 câștigători ai concursului. Cele mai multe premii, șase la număr, vor fi acordate specialiștilor din sectorul medical, care au demonstrat exemple de competență în lupta cu COVID-19. În domeniul culturii au fost desemnați cinci câștigători și câte un câștigător în știință și sport, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, Guvernul menționează că membrii Comisiei au examinat dosarele a 34 de candidați participanți la concurs. 13 participanți au întrunit numărul necesar de voturi.

Anterior, premierul Ion Chicu, care prezidează această comisie, a venit cu inițiativa ca în acest an să fie extins numărul de laureați ai Premiului Național în domeniul medical, întrucât criza pandemică a creat presiuni pe sistemul și cadrele medicale.

Conform regulamentului, membrii Comisiei şi-au exprimat opinia prin vot secret, iar lista câştigătorilor urmează să fie aprobată în cadrul următoarei ședințe de Guvern.

Premiul Naţional, în valoare de o sută de mii de lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate care au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...