Andrei Năstase, apel către diaspora: „Participaţi la alegeri şi cereţi să vi se deschidă secţii de vot acolo unde sunteţi”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a lansat un apel către diaspora, în care îndeamnă moldovenii din străinătate să participe la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie.

Acesta îndeamnă moldovenii plecați în străinătate să participe la alegerile din această toamnă, iar dacă nu sunt secții de votare acolo unde se află, să ceară deschiderea acestora.

„Participați la alegeri, cereți să vi se deschidă cât mai multe secții de vot acolo unde sunteți. Puneți mâna pe telefon și sunați acasă, spuneți-vă păsul și îndemnați-i pe cei rămași aici să se implice, să facă o alegere chibzuită și pentru voi, ca să puteți reveni acasă, să vă recăpătați unitatea familiilor”, se arată în mesajul lui Năstase.

Potrivit acestuia, doar în ultimii doi ani, peste 80 mii de cetățeni au plecat şi nu s-au mai întors în Republica Moldova, majoritatea cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani. În prezent, peste 160.000 de copii cresc cu un singur părinte, iar aproximativ 40.000 de copii au rămas fără ambii părinți.

„Exodul a atins culmi inimaginabile. Guvernarea stimulează plecarea moldovenilor, deprinsă să fure din ce îi ajută pe cei rămași acasă rudele care muncesc din greu peste hotare. Statul acesta mai există numai și numai datorită jertfei aduse de concetățenii noștri din diasporă. Ei trimit un ban acasă pentru a-i ajuta pe cei dragi să nu moară de sărăcie, iar haita de la putere pune banii aceștia în buzunar, fură cu miliardele. Mă închin în fața acestor oameni care mențin Moldova cu prețul familiilor despărțite. Mai ales satele noastre, sate la care nu se gândește nici un bandit de la guvernare, rămân pustii, lumea pleacă, bătrânii abandonați ajung la pensie nu ca să o petreacă în liniște, dar ca să gândească cum să nu moară de foame. Și numai datorită celor care trimit bani acasă supraviețuim la limită”, se arată în mesajul lui Năstase.

„În anul 2015 transferurile emigranților au constituit peste un miliard de dolari sau aproximativ 22% din Produsul Intern Brut, sumă egala cu cea sustrasă din rezervele valutare de guvernarea criminală care se numește singură pe ea pro-europeană. Pentru ce spun toate acestea? Pentru că ai noștri împrăștiați în întreaga lume țin Moldova pe linia de plutire. Iar când ajunge vorba de alegeri, de decis soarta viitoare a țării, nu sunt băgați în seamă. Stimați cetățeni, cei care ați fost alungați din țară de sărăcia crescută de bandiții de la putere, – implicați-vă, voi sunteți cei mai în drept să decideți ce va face Moldova mai departe”, se mai arată în mesajul liderului PPDA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...