Parlamentul se va întruni în şedinţe plenare mâine şi poimâine, 6-7 iulie, urmând să dezbată şi aprobe proiectul privind introducerea tichetelor de masă, proiectul privind numirea lui Victor Micu în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție pe un termen de 15 ani, Codul administrativ, modificări la Codul muncii, Raportul privind executarea bugetului de stat în 2016 şi alte subiecte. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Parlamentului de astăzi.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, în ședința de astăzi, membrii Biroului permanent au decis să fie efectuat controlul parlamentar de Comisia drepturile omului și relații interetnice. Comisia, în baza raportului prezentat de Guvern, în termen de 6 luni va prezenta informații privind executarea de către Guvern a Hotărârii Parlamentului pentru aprobarea Declarației Parlamentului cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel.
Tot azi, membrii Biroului permanent au aprobat Declarația comună a Parlamentului Republicii Moldova, Georgiei și Radei Supreme a Ucrainei, prin care se face apel către Parlamentul European să adopte o Rezoluție înainte de Summitul Parlamentului European, exprimând sprijin politic pentru deschiderea perspectivei de aderare a celor trei țări asociate.