Rusia nu ţinteşte doar Statul Islamic: Cine sunt „teroriştii” pe care îi caută în Siria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Raidurile aeriene ale Rusiei în Siria forţează liderii occidentali să reconsidere noua aventură militară a lui Vladimir Putin, în condiţiile în care înfrângerea grupării Statul Islamic s-ar putea să nu fie unicul scop al preşedintelui rus.

O parte din analiştii geopolitici cred că intervenţia Moscovei este menită mai mult să asigure un nivel sporit de protecţie pentru aliatul lui Putin, Bashar al-Assad, pe care Occidentul l-ar dori debarcat cât mai repede din fruntea Siriei relatează Bloomberg.

Raiduri la întâmplare

Cele 20 de incursiuni aeriene efectuate de avioanele de vânătoare ruseşti au dus la distrugerea a opt ţinte ISIS, susţine Moscova.

În schimb, Washingtonul crede că bombardamentele au fost direcţionate către zone în care nu s-a raportat existenţa grupării jihadiste, cel mai probabil acestea fiind îndreptate împotriva altor opozanţi ai regimului de la Damasc.

Există o îngrijorare destul de mare şi în privinţa unor incidente care pot apărea între piloţii ruşi şi americani, ambele forţe aeriene operând misiuni diferite în acelaşi spaţiu aerian.

„Dacă este doar un preludiu la un proces diplomatic care ar putea face Rusia mai cooperantă în a asigura o tranziţie de la actualul regim din Siria la altul, atunci aceste evenimente ar putea avea un impact pozitiv, crede Philip Gordon, fost coordonator al Casei Albe pe politici din zona Orientului Mijlociu.

Riscurile sunt însă majore. „Ori de câte ori introduci forţe militare într-o zonă de război te confrunţi cu situaţii periculoase”, explică Gordon.

Raidurile ruseşti în Siria au demarat la doar 48 de ore după ce Vladimir Putin şi Barrack Obama au eşuat în a găsi o cale comună de rezolvare a crizei militare din Siria.

La începutul săptămânii, miniştrii de Externe din cele două ţări, Serghei Lavrov şi John Kerry, se angajau să menţină legătura între comandamentele militare care coordonează incursiunile aeriene în Siria pentru a evita orice incident nedorit.

După atacurile declanşate de aviaţia rusă, Kerry a fost nevoit să se întrebe dacă acestea au vizat chiar ţinte ale grupării ISIS, iar secretarul Apărării, Ash Carter i-a împărtăşit îndoielile.

Misiuni ascunse

Ruşii susţin însă că au distrus 8 ţinte importante ale Statului Islamic, printre care un post de comandă, depozite de combustibil şi armament şi diverse echipamente militare.

Cu toate acestea, în discursul lui, Putin nu face nicio diferenţă între luptătorii jihadişti ai Statului Islamic şi forţele militare ale opoziţiei siriene atunci când vorbeşte despre „teroriştii din Siria”.

Ruşii nu sunt singurii care, sub pretextul luptei împotriva terorismului reprezentat de ISIS, s-au angajat într-o serie de misiuni militare dubioase pe teritoriul sirian.

Turcia recurge la acelaşi şiretlic pentru a se răfui cu minoritatea kurdă din Siria şi Irak, după ce gruparea PKK a organizat o serie de atacuri pe teritoriul Turciei soldate cu moartea a 100 de soldaţi şi ofiţeri de poliţie.

Liderul opoziţiei pro-occidentale din Siria, Khaled Khoja, susţine că atacurile aeriene ale ruşilor au provocat moartea a 36 de civili, printre care şi 5 copii. „Ruşii încearcă să susţină un regim care abia se mai ţine pe picioare”, a afirmat Khoja.

Ministrul de Externe Lavrov a negat aceste acuzaţii. „Ne asumăm responsabilitatea pentru alegerea ţintelor.

Avem grijă ca aceste atacuri să fie executate cu precizie chirurgicală, iar ţintele sunt reprezentate de poziţii militare, echipamente de luptă şi obiective ale grupării teroriste”, a afirmat Lavrov.

Atacurile aeriene ale Rusiei au fost primite însă cu satisfacţie de către Irak, Bagdadul confruntându-se cu o invazie a forţelor Statului Islamic pe teritoriul ţării.

Oficialii irakieni au convenit să facă schimb de informaţii cu Rusia şi Iranul pentru a combate expansiunea mişcării teroriste.

„Orice slăbire a poziţiei ISIS în Sirie reprezintă o slăbire a poziţiei grupării din Irak”, a apreciat ministrul de Externe irakian Ibrahim Al-Jaafari.

Un război cu final incert

Putin nu riscă doar o nouă tensiune în relaţia şi aşa incoprdata dintre Rusia şi Occident.

Intervenţia militară în Siria ameninţă să tensioneze relaţiile Moscovei cu ţările musulmane sunite şi să atragă Rusia într-un conflict fără sfârşit.

Într-o întâlnire cu oficialii ruşi, Putin a menţionat că acesta este un risc care trebuie asumat de către Rusia.

„Sigurul mod de a lupta împotriva terorismului internaţional este să acţionezi preventiv. Trebuie să distrugi mişcările teoriste direct pe teritoriile pe care acestea le ocupă şi să nu aştepţi ca să vină să te atace acasă”, a declarat preşedintele rus.

Oficialii americani se arată îngrijoraţi de pericolul ciocnirii unor aeronave ruseşti de avioanele americane, lucru care ar arunca în aer intreagă regiune.

Conform oficialilor de la Washington, în momentul în care ruşii au anunţat demararea intervenţiei militare au cerut Statelor Unite să îşi retragă avioanele din spaţiul aerian al Siriei.

„Lucrul acesta nu se va întâmpla. Coaliţia va continua să execute misiunile de zbor în Irak şi Siria aşa cum o face şi acum”, a afirmat secretarul Apărării Ash Carter.

Disputa asupra modului în care trebuie tranşată problema siriană reliefează şi mai mult suspiciunile care persistă în relaţia dintre Casa Albă şi Kremlin.

„În Washington, mulţi oficiali se tem că intervenţia lui Putin va face ca situaţia din Siria să evolueze din rău în mai rău”, spune Stephen Sestanovic, fost ambasador rus în Statele Unite.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...