Rusia: 77% dintre cei care ar merge la urne ar vota pentru Vladimir Putin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cetăţenii ruşi care şi-au conturat deja o opţiune ar vota în proporţie de 77% pentru actualul şef al statului, Vladimir Putin, dacă alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă s-ar desfăşura duminica viitoare, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie publicat marţi de Centrul Levada.

Acest studiu a fost efectuat între 21 şi 24 martie, imediat după anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă.

Potrivit Centrului Levada, 59% dintre subiecţi şi-au decis deja votul, în timp ce 18% nu ştiu pentru cine ar vota, iar 13% nu ştiu dacă vor merge la urne.

Conform aceluiaşi sondaj de opinie, pe poziţia a doua se află liderul comuniştilor ruşi, Ghennadi Ziuganov, cu 6% din intenţiile de vot.

Actualul prim-ministru, Dmitri Medvedev, a obţinut abia 1% din preferinţe, fiind depăşit de liderul Partidului Democrat Liberal din Rusia, Vladimir Jirinovski, care a primit 3%.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...