Reacția presei americane la decesul lui Fidel Castro

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Presa americană de sâmbătă marchează decesul fostului președinte cubanez Fidel Castro, scriind despre un „lider represiv” în țara sa și care i-a „chinuit” pe șefii de stat americani cu care a fost contemporan, notează AFP.

În edițiile lor online, jurnalele americane dedică un spațiu important „liderului revoluționar care a sfidat” Statele Unite, după cum observă New York Times.

„El a adus Războiul Rece în emisfera vestică, a chinuit 11 președinți și a adus lumea în pragul războiului nuclear”, amintește cotidianul newyorkez, subliniind ‘importanța’ în secolul al XX-lea a acestei „figuri internaționale” care a condus o mică insulă din Caraibe cu 11 milioane de locuitori.

În opinia jurnaliștilor de la Los Angeles Times, Fidel Castro a fost „o figură revoluționară emblematică a cărei influență s-a resimțit mult dincolo de Cuba”. Un punct de vedere împărtășit de Miami Herald, pentru care „umbra” lui Castro s-a întins timp de aproape o jumătate de secol peste America Latină și lume.

Pentru criticii săi, amintește Washington Post, a fost „un lider represiv care și-a transformat țara într-un gulag”.

Rămâne de văzut dacă decesul lui Fidel Castro va provoca schimbări importante în politica din Cuba. Opinia lui Peter Schechter, expert al centrului de analize Atlantic Council de la Washington, este aceea că stabilitatea va prevala.

Cedându-i puterea fratelui său Raul, Fidel Castro i-a dat acestuia „în mod clar” întreaga libertate de acțiune, afirmă expertul pentru AFP, convins că, sub El Lider Maximo, apropierea de SUA inițiată de Raul nu ar fi putut avea loc.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...