Prăbuşirea Rusiei trage după ea întreaga Europă; Va fi afectată şi Republica Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nimeni nu are de câştigat dacă economia Rusiei se prăbuşeşte. Partenerii săi de afaceri – ţări şi companii deopotrivă, privesc cu îngrijorare cum evoluează criza de la Moscova, de la deprecierea fără precedent a rublei, până la scăderea preţului petrolului şi evoluţia industriei după aplicarea sancţiunilor internaţionale, notează CNN Money.

Rubla se află în cădere liberă de la începutul anului, însă în ultimele zile a ajuns la minime record față de dolarul american, ceea ce a dus la măsuri drastice din partea băncii centrale pentru redreresare, dar și la pierderi masive pentru companiile străine cu operațiuni în Rusia.

Citeşte şi: Încă o lovitură pentru Rusia; Scăderea cotațiilor petrolului va aduce și o ieftinire a gazelor

Apple este una dintre multinaționalele care miza pe piața rusească pentru o creștere a vânzărilor. Din cauza prăbușirii monedei naționale, americanii au crescut prețurile inițial, iar acum au anunțat că se retrag de pe piața rusească.

Prima victimă a crizei din Rusia: Germania, motorul Europei

Deteriorarea economiei Rusiei face victime nu numai în rândul companiilor, dar și al țărilor partenere de afaceri. Prima victimă: Germania. Cea mai mare economie a Europei are și cea mai mare expunere pe Rusia, comerțul dintre cele două țări depășind 76 miliarde de euro anual.

Sancțiunile economice impuse Rusiei, pentru rolul jucat în criza din Ucraina, au început deja să-și arate efectele asupra țărilor din vestul continentului, exporturile fiind cele mai afectate. În consecință, Germania a anunțat prognoze mai pesimiste pentru anul viitor, față de cele publicate la începutul anului, din cauza „crizei geopolitice” din regiune.

Iar dacă Germania are probleme, întreagă zonă euro are probleme, având în vedere că țările din blocul monetar se bazează pe evoluția economică a Germaniei.

Pe lângă cele mai puternice economii ale Europei, criza din Rusia va afecta toate țările din Europa, cu care țara lui Putin are legături comerciale puternice, majoritatea dintre ele importând și exportând mărfuri din și în Rusia.

Ca răspuns la sancțiunile occidentale, Rusia a blocat, în august, importurile de fructe, legume, carne, pește, lapte și alte produse de larg consum din Europa, SUA, Australia și Canada. Consecințele au fost dezastruoase pentru țările europene. Producătorii s-au trezit cu o cantitate mare de produse pe care au fost nevoiți să le vândă la prețuri foarte mici sau să le arunce, piața europeană fiind suprasaturată.

Citeşte şi: Ponta: Rusia, principala amenințare pentru stabilitatea regiunii

În jur de 10% din exporturile UE de anul trecut „în valoare de aproximativ 15 miliarde de euro, au mers în Rusia, care a fost al doilea partener comercial al blocului comunitar. Ca să compenseze pierderile producătorilor, Comisia Europeană a înființat un fond de ajutor de 156 de milioane de dolari.

Țările din estul Europei, cele mai afectate de prăbușirea rublei

Țările din estul Europei au primit din plin lovitura provocată de prăbușirea rublei cu 14%, în ultimele două zile, și cu 20%, în ultima săptămână, în condițiile în care îngrijorările privind o posibilă intrare în incapacitate de plată a imperiului lui Putin sunt din ce în ce mai frecvențe, titrează Bloomberg.

Forintul și bursa de la Budapesta au scăzut masiv marți, în timp ce randamentele la titlurile poloneze au crescut, iar zlotul s-a devalorizat în raport cu euro. Moneda de la Moscova a pierdut din valoare pentru a șaptea azi consecutiv, ceea ce a determinat banca centrală să crească peste noapte dobânda cheie cu 6,5 puncte procentuale, la 17%, marcând cea mai mare creștere într-o singură zi din 1998 până în prezent.

Țările foste comuniste din estul continentului care acum fac parte din UE sunt încă legate comercial de Rusia, în condițiile în care exportă o bună parte din produse la Moscova și sunt dependente energetic de cel mai mare exportator de petrol și gaze din lume.

Analiștii susțin că există un puternic risc de contagiune în zonă, pe măsură ce economia Rusiei se adâncește în criză.

„Aceste țări vor avea de suferit dacă Rusia intră în recesiune sau dacă introduce măsuri de control al capitalurilor. Companiile din țările emergente aflate în imediata apropiere a Moscovei vor suferi pierderi masive pe măsură ce Rusia intră în criză”, a explicat Phoenix Kalen, analist la Societé Generale Londra.

Citeşte şi: Impactul deprecierii rublei rusești asupra economiei moldovenești

Deprecierea rublei va afecta şi economia Republicii Moldova

Analistul economic Adrian Lupuşor estimează că deprecierea rublei rusești va afecta și economia Republicii Moldova, în condițiile în care sute de mii de cetățeni muncesc periodic în Federația Rusă, iar veniturile lor sunt în ruble.

Potrivit acestuia, cel mai puternic impact al deprecierii rublei rusești se va simți la capitolul remitențe. Lupușor anticipează „o reducere cu 20 sută a volumului de remitențe din Federația Rusă, ceea ce, pe termen scurt, este echivalent cu reducerea cu circa 12 la sută a influxului total de remitențe”.

Analistul a elaborat mai multe ipoteze privind efectele pe care le-ar putea avea deprecierea rublei asupra economiei naționale, pe care le puteţi citi aici.

Toți giganții energetici ai lumii fac afaceri cu Rusia

După producătorii de alimente și bunuri de larg consum, companiile din energie multinaționale, care fac afaceri cu cele rusești, au primit o lovitură puternică în urma deprecierii rublei.

British Petroleum (BP) a avertizat deja că a fost grav afectat de sancțiunile occidentale asupra Rusiei. BP deține o participație importantă la Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia, care la rândul ei este ținta sancțiunilor. Acțiunile companiei s-au prăbușit cu 25% în acest an, pe fondul scăderii prețului petrolului, ceea ce a dus la scădere în lanț a profiturilor.

Citeşte şi: Panică în Rusia; Cetățenii au început să cumpere masiv dolari și euro

Compania franceză Total a renunțat, totodată, la planurile sale de a extrage gaze de șist alături de gigantul rusesc Lukoil, ca urmare a sancțiunilor. Alți giganți energetici occidentali, cum ar fi ExxonMobil, au de asemenea legături strânse cu Rusia și înregistrează pierderi masive din cauza situației economice din această țară.

Pierderi masive pentru Ford, Volkswagen, Societé Generale sau McDonalda’s pe piața rusească

Nici producătorii de automobile nu au rămas neatinși de criză de la Moscova. Gigantul american Ford, unul dintre cei mai mari producători auto din Rusia, a anunțat deja că deprecierea rublei va lovi puternic vânzările. Nemții de la Volkswagen au avertizat, totodată, că tensiunile politice au dus la o scădere cu 8% a vânzărilor de mașini în Rusia, în primul semestru. În consecință, acțiunile producătorului german au pierdut 12% din valoare în acest an.

Nici francezii de la Renault nu stau mai bine cu vânzările în Rusia, în timp ce Peugeot Citroen a avertizat, în octombrie, că deprecierea rublei a afectat deja compania.

Băncile au înregistrat, de asemenea, pierderi masive din cauza problemelor din Rusia. Societe Generale a pierdut 36% din profiturile făcute în Rusia, în trimestrul al doilea, același lucru întâmplându-se și cu banca olandeză Rabobank și cu italienii de la Unicredit, care au, de asemenea, expunere mare pe Rusia.

Relațiile înghețate dintre Moscova și SUA au dus la închiderea unor restaurante McDonalda’s din orașele mari ale Rusiei, autoritățile locale acuzând motive care țin de sănătatea publică. Analiștii au explicat că mișcarea are în spate motive politice.

Gigantul german Adidas s-a văzut, totodată, nevoit să închidă mai multe magazine în Rusia și să oprească expansiunea din cauza deprecierii rublei, care a dus la prăbușirea profiturilor. Adidas și-a redus estimările de creștere a veniturilor cu 30%, din cauza problemelor din Rusia. Gigantul danez Carlsberg și americanii de la Coca-Cola au anunțat și ei pierderi care depășesc 30% în acest an din cauza Rusiei.

Citeşte şi: Cei mai bogaţi 20 de oameni din Rusia au pierdut zece miliarde de dolari în două zile, din cauza rublei


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...