Vizita lui Putin în Crimeea denotă o „lipsă de respect” pentru suveranitatea Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul ucrainean de Externe a apreciat că vizita preşedintelui rus, Vladimir Putin, în Crimeea, pe 13 şi 14 august, reprezintă o dovadă a „lipsei de respect” faţă de suveranitatea Ucrainei.

„Acest pas (vizita lui Putin în Crimeea), făcut în pofida avertizărilor Kievului, este încă o dovadă a lipsei de respect din partea Rusiei pentru suveranitatea Ucrainei”, afirmă ministerul, potrivit unui comunicat.

Diplomaţia ucraineană subliniază că „vizitele” oficialilor ruşi în Crimeea reprezintă „o încercare nereuşită de a acorda legitimitate «organelor de stat» ilegitime de pe teritoriul ucrainean ocupat temporar”.

„Practic, oficialii ruşi aprobă acţiunile care au dus la apariţia unor probleme economice şi sociale, la persecutarea jurnaliştilor şi a vorbitorilor de limbă ucraineană”, declară ministerul.

Putin a avut miercuri şi joi întâlniri cu liderii din Crimeea.

„Trebuie să ne dezvoltăm ţara cu calm, cu demnitate şi în mod eficient, fără să ne izolăm de restul lumii, fără să rupem relaţiile cu partenerii noştri, dar fără să permitem totuşi să fim trataţi în mod dispreţuitor”, a declarat Putin de la Ialta, în Crimeea, citat de agenţiile ruseşti.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...