(VIDEO) Vulcanul de Foc din Guatemala a erupt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Volcán de Fuego din Guatemala a erupt, iar materii incandescente şi coloane de cenuşă vulcanică au fost proiectate în atmosferă până la 7.000 de metri altitudine faţă de nivelul mării, relatează AP în pagina online.

Nicio evacuare nu a fost dispusă în urma acestei activităţi vulcanice, care a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Însă autorităţile au îndemnat comunităţile din zonă să rămână vigilente.

Agenţia gutaemaleză de vulcanologie a anunţat că muntele produce, „în mod constant, zgomote asemănătoare celor scoase de o locomotivă de tren, dar şi explozii puternice”, care au zguduit acoperişuri şi geamuri pe o rază de 30 de kilometri.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Agenţiei pentru intervenţie la dezastre, David de Leon, materie vulcanică a căzut în cel puţin opt localităţi din apropiere.

Vulcanul de Foc – care a erupt de 13 ori anul trecut – este situat în partea central-sudică a Guatemalei şi se ridică la 3.763 de metri deasupra nivelului mării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...