(VIDEO) Saakașvili l-a destituit din funcție pe șeful portului Iliciovsk, învinuindu-l de scheme corupționale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernatorul regiunii Odesa Mihail Saakașvili l-a concediat pe directorul portului din Iliciovsk, Iuri Kruk, chiar în timpul vizitei oficialului la această întreprindere.

Ordinul privind concedierea lui Iuri Kruk și numirea unui șef interimar al portului a și fost deja semnat și a intrat în vigoare, transmite Korrespondent.net.

Potrivit unei postări recente la acest subiect pe pagina sa de Facebook, Saakașvili susține că a pledat pentru demisia funcționarului sus-menționat de un anumit timp, dar angajații portului l-au apărat pe directorul lor și au dezmințit acuzațiile de corupție, invocate de guvernatorul regiunii.

„Când am devenit guvernator la Odesa, tocmai se anunțase un concurs pentru funcția de director al portului Iliciovsk la care candida iarăși Kruk. Am studiat cazul și când am dat de afaceri dubioase, Kruk a încercat prin persoane terțe să mă mă ia cu binișorul cu diferite propuneri, ceea ce nu i-a reușit. La un moment dat, aflu că guvernul de la Kiev a schimbat statutul portului și concursul pentru funcția de manager a fost amânat cu șase luni. Cu puțin timp în urmă, mai aflu că portul a încheiat un contract cu o firmă offshore, înregistrată în Republica Belize și, de facto, prima și a doua platformă a portului, unde au loc cele mai multe tranzacții corupționale cu benzină, petrol și țiței, au ieșit de sub autoritatea statului și bugetului ucrainean”, a declarat Saakașvili.

„N-am nici un dubiu că avem de a face cu o mare tranzacție corupțională în care sunt implicate persoane importante de aici și de la Kiev”, a adăugat guvernatorul.

„Liderilor sindicali corupți, care intenționează să organizeze un miting de protest în susținerea lui Kruk, le spun: Noi vom face ordine aici!”, a afirmat tăios Saakașvili.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...