(VIDEO) Moscova ironizează mândria Londrei: Este o țintă convenabilă, să nu se apropie de flota noastră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul rus al Apărării a ironizat noul portavion britanic, HMS Queen Elizabeth, care este cel mai mare din istoria forţelor navale ale ţării.

Vasul este descris drept „o ţintă mare şi convenabilă”, iar despre el oficialul a spus că ar fi înţelept să păstreze distanţa de navele de război ale Moscovei, scrie Irish Independent.

Reacţia a venit după o declaraţie făcută de secretarul britanic al Apărării, Michael Fallon.

Luni, uriaşul vas – cel mai mare şi mai modern din istoria Marii Britanii -, a pornit în prima să călătorie, iar Fallon a spus că ruşii se vor uită la el „cu puţină invidie”.

„Înţepat” de aceste remarci şi înfuriat de faptul că Fallon a numit singurul portavion al Rusiei „dărăpănat”, Ministerul rus al Apărării a publicat joi un comunicat în care demnitarul britanic a fost criticat, iar nava HMS Queen Elizabeth ironizată.

Astfel, potrivit ruşilor, declaraţiile părţii britanice despre „supremaţia frumosului exterior al noului portavion, faţă de portavionul Amiral Kuznetsov al Rusiei, scoate la iveală totală ignoranţa a lui Fallon în ce priveşte ştiinţă militară”.

„Precum o albină, portavionul britanic este capabil doar să lanseze avioane din burta să, flancate îndeaproape de un roi de vase de război, avioane de suport şi submarine pentru a le proteja. De aceea, portavionul britanic este doar o mare şi convenabilă ţintă”, a transmis ministerul rus.

Spre comparaţie, singurul portavion rusesc este dotat cu o mulţime de rachete defensive, a adăugat ministerul, avertizându-i pe britanici să ţină la distanţă HMS Queen Elizabeth de marina rusească, la câteva sute de mile, şi adăugând că „este în interesul marinei regale britanice să nu se apropie”.

Amiralul Kuznetsov a intrat în flota fostei URSS în 1991, iar acum face parte din flota nordică, din apropiere de Murmansk, având nevoie de reparaţii majore.

Pentru construirea HMS Queen Elizabeth şi a vasului HMS Prince of Wales s-au alocat 6 miliarde de lire sterline. Vasul cântăreşte 65.000 de tone şi poate atinge o viteză de 25 de noduri.

Puntea de zbor are o lungime de 280 de metri şi o lăţime de 70 de metri – o suprafaţă cât trei terenuri de fotbal. Vasul va avea un echipaj de 700 de persoane, care va creşte la 1.600, atunci când portavionul va fi „echipat” cu avioane F-35 şi cu elicoptere Crowsnest. În magazie se pot stoca rezerve alimentare pentru 45 de zile, scrie şi Forces Network.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...