(VIDEO) Putin, Merkel și Hollande au ajuns la un acord după 5 ore de discuții; Ce prevede acesta

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Întrevederea dintre președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, desfășurată vineri seară la Moscova și care a avut ca principal punct pe agendă conflictul din Ucraina, s-a încheiat, un „text” pentru un viitor plan de pace fiind în prezent în curs de pregătire, a anunțat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

Oficialul rus a menționat că aceste negocieri tripartite au fost „constructive și substanțiale” și cei trei lideri vor avea duminică discuții telefonice — Angela Merkel și Francois Hollande au părăsit deja Moscova — până atunci urmând să continue contactele pentru elaborarea unui document privind soluționarea conflictului din Ucraina.

Peskov a precizat de asemenea că și președintele ucrainean Petro Poroșenko urmează să ia parte la respectivele discuții telefonice, în cadrul cărora se va face un „bilanț preliminar” al consultărilor menite să conducă la un document final.

Acest document va avea la bază „implementarea acordurilor de la Minsk” și „va conține propunerile președintelui Ucrainei și propunerile formulate astăzi de președintele rus Putin”, a indicat Peskov. Însă el a adăugat ulterior că, dacă se va conveni un plan de pace, acesta va trebui aprobat de părțile implicate în conflict, făcând astfel aluzie la separatiștii proruși din estul Ucrainei.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a confirmat continuarea discuțiilor în vederea convenirii „unui document comun pentru implementarea acordurilor de la Minsk”.

Și la Paris surse apropiate președintelui Hollande au declarat că discuțiile de la Moscova au fost „constructive și substanțiale”.

Cei trei au discutat nu mai puțin de 5 ore, iar Merkel Și Hollande au plecat la aeroport direct după întrevedere. În minutele protocolare de dinaintea întrevederii, cei trei lideri au arătat extrem de încruntați și preocpați.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...