(VIDEO) Cutremure în Italia: Terenul s-a scufundat cu 70 de centimetri lângă Norcia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Solul s-a scufundat cu 70 cm în urma puternicului cutremur cu magnitudinea de 6,5 care a lovit duminică centrul Italiei, a anunțat marți Consiliul național de cercetări din peninsulă (CNR), citat de AFP.

Folosind imagini satelitare, cercetătorii de la CNR și de la Institutul național de geofizică și vulcanologie (INGV) au descoperit că deformarea crustei terestre în această regiune muntoasă se întinde pe 130 km pătrați. În regiunea Castelluccio, în apropiere de Norcia, la o distanță de 6 km de epicentru, solul s-a scufundat cu 70 cm, potrivit unui comunicat al CNR.

Recentul cutremur din Italia a avut loc după ce o bucată de scoarță terestră s-a scufundat cu jumătate de metru. Un astfel de eveniment este „mai degrabă în afara comunului”, a afirmat purtătorul de cuvânt al CNR, Marco Ferrazzoli.

În timpul cutremurului din 24 august, în aceeași regiunea, solul nu s-a prăbușit cu mai mult de 18 cm, a precizat acesta.

Imagini filmate din elicopter de pompierii italieni arată cum muntele s-a fracturat în mai multe locui în jurul Norciei.

De duminică, seismul, care nu a ucis nicio persoană, a fost urmat de circa 1.100 de replici, dintre care 240 cu magnitudinea cuprinsă între 3 și 4 și 19 cu o magnitudine între 4 și 5.

Cea mai puternică replică a avut loc marți dimineață, cu puțin înainte de oră 09,00 (08,00 GMT) cu o magnitudine de 4,8.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...