Venezuela reduce programul de lucru al angajaţilor bugetari, pentru economisirea de electricitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Administraţia din Venezuela a decis scurtarea programului de lucru al angajaţilor din sectorul de stat pentru a economisi electricitate.

Guvernul de la Caracas a decis scurtarea de la opt la cinci ore şi jumătate a programului angajaţilor din sectorul bugetar. Astfel, angajaţii din sectorul de stat vor lucra în intervalul 7.30-13.00, informează BBC News online.

Iniţiativa face parte din planul naţional de raţionalizare a consumului de energie electrică.

Vicepreşedintele Jorge Arreaza a declarat că cererea de energie electrică a crescut în Venezuela din cauza vremii nefavorabile.

Luni, în întreaga ţară au fost semnalate întreruperi ale electricităţii.

Arreaza a cerut companiilor private să folosească generatoare electrice proprii, pentru a se reduce presiunile asupra reţelei energetice naţionale.

În Venezuela, ţară intrată în recesiune la sfârşitul lui 2014 şi care importă aproape toate produsele de consum, penuria de alimente, medicamente, produse industriale şi de consum curent este în creştere, inflaţia fiind oficial de 64% pe an.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...