Un instalator vrea un milion de dolari de la Ford pentru că maşina lui a ajuns la terorişti

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mark Oberholtzer cere un milion de dolari de la o reprezentanţă Ford din Texas City, pentru pierderi şi daune aduse reputaţiei companiei sale, după ce o camionetă care i-a aparţinut a ajuns la militanţii islamişti din Siria.

O fotografie a camionetei, cu abţibildurile firmei lui Mark Oberholtzer nedezlipite, a fost circulată intens pe reţelele de socializare şi a devenit viral, ceea ce a dus la mii de telefoane sâcâitoare pentru instalator, arată CNN.

„Până la sfârşitul zilei, la biroul lui Mark, pe telefonul de serviciu al lui Mark şi pe telefonul personal al lui Mark fuseseră date peste 1.000 de telefoane din toată ţara”, argumentează avocatul lui Oberholzer în documentele depuse la tribunalul din Harris County, Texas. „Aceste apeluri erau în genere de hărţuire şi conţineau nenumărate ameninţări cu violenţa, distrugere a proprietăţii, rănire şi chiar moarte”, susţine avocatul.

Oberholtzer susţine că situaţia nu ar fi avut loc dacă reprezentanţa Ford ar fi îndepărtat abţibildurile înainte de a revinde camioneta.

Problema vehiculelor occidentale care ajung în Orientul Mijlociu în mâinile militanţilor nu este nouă. Trezoreria SUA a solicitat lămuriri de la Toyota, după ce multe vehicule ale sale au ajuns la militanţi.

Jihadiştii au o predilecţie pentru Toyota, însă şi alte mărci sunt binevenite – precum Ford-ul F-250 al lui Oberholtzer.

Nu este foarte limpede cum a ajuns maşina la jihadişti. Instalatorul a dus maşina la AutoNation Ford Gulf Freeway în octombrie 2013, pentru a profita de sistemul buy-back şi a luat un Ford F-250.

Înainte de a pleca, a încercat să dezlipească abţibildurile companiei de pe camionetă, însă un angajat al reprezentanţei l-a oprit, pe motiv că va strica vopseaua de pe maşină.

Oberholtzer a primit asigurări că reprezentanţa va îndepărta înainte de vânzare autocolantul. Maşina a fost vândută la licitaţie în noiembrie 2013 şi a fost transportată din Houston în Mersin, Turcia, în decembrie.

Un an mai târziu, maşina a apărut într-o fotografie postată de Caleb Weiss, colaborator la Long War Journal. În imagine, militanţii jihadişti deschid focul din camioneta lui Oberholtzer, care are încă logoul firmei pe caroserie.

Fotografia a fost preluată de site-urile de ştiri şi a dus la situaţia în care Oberholtzer a fost sunat de mii de oameni.

Oberholtzer a fost nevoit să îşi închidă temporar afacerea şi să plece din oraş, ceea ce i-a provocat pierderi financiare, şi a primit „vizite” din partea Departamentului de Securitate Internă şi FBI.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...