UE: Acordurile de pace de la Minsk, încălcate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Intensificarea violenţelor în estul Ucrainei, în ultimele zile, constituie o încălcare a acordurilor de pace de la Minsk, denunţă serviciul diplomatic al Uniunii Europene, relatează AFP în pagina electronică, potrivit Mediafax.

„Noua escaladare a violenţelor, rezultatul mai multor atacuri asupra unor zone aflate sub controlul Guvernului marți) şi în noaptea de 10 august, la Starognativka, constituie o încălcare a spiritului şi literei acordurilor de pace de la Minsk”, subliniază serviciul într-un comunicat.

Petro Poroşenko a cerut luni consultări de urgenţă cu Parisul, Berlinul şi Moscova pe tema unei escaladări „periculoase” a violenţelor în estul separatist prorus al Ucrainei, în urma unor confruntări aprige implicând tancuri şi artilerie, declanşate, acuză Kievul, de rebeli.

Armata ucraineană a anunţat luni că a respins o ofensivă rebelă la care participau aproximativ 200 de oameni, sprijiniţi de aproximativ zece tancuri, în apropiere de oraşul Starognativka, situat la jumătatea drumului între bastionul separatist din Doneţk şi portul Mariupol, ultimul oraş important din zona de conflict aflat sub controlul autorităţilor ucrainene.

Marți armata ucraineană a amenințat că va riposta „prin toate mijloacele” la tirurile de rachete Grad ale rebelilor în sectorul Mariupol, ultimul oraș important sub controlul Kievului în estul separatist prorus, unde trei persoane au murit în 24 de ore, informează AFP.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...