Turcia și SUA speră la reunificarea Ciprului în 2015

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Turcia şi Statele Unite şi-au exprimat marţi speranţa că vor vedea o soluţie diplomatică ce va deschide calea reunificării Ciprului încă din acest an, după decenii de separare, relatează AFP.

„Această problemă durează de prea mult timp şi necesită eforturi internaţionale care să ajute la găsirea unei soluţii, un acord durabil”, a declarat secretarul de stat american John Kerry în timpul unei întâlniri cu omologul său turc la Washington.

Ciprioţii turci şi ciprioţii greci sunt separaţi de o „linie verde” păzită de ONU.

La începutul acestei luni, emisarul special al ONU Espen Barth Eide a indicat că discuţiile asupra reunificării insulei, oprite de peste şase luni, urmează a fi reluate în următoarele săptămâni, scrie Agerpres.

„Statele Unite şi Turcia sprijină negocierile sub egida ONU pentru reunificarea insulei într-o federaţie bi-zonală şi bi-comunitară”, a adăugat Kerry. „Noi credem că părţile sunt în măsură să facă adevărate progrese durabile în anul 2015”.

Teritoriul RTCN, Republica Turcă a Ciprului de Nord, este o entitate nerecunoscută de comunitatea internaţională. El reprezintă aproximativ o treime din insula mediteraneană şi este ocupat de Turcia din 1974, ca reacţie la o lovitură de stat naţionalistă vizând alipirea insulei la Grecia şi orchestrată cu sprijinul Atenei, aminteşte AFP.

Republica Cipru este membru al Uniunii Europene şi singura entitate recunoscută de comunitatea internaţională.

La Washington, ministrul turc al afacerilor externe Mevlut Cavusoglu a cerut Statelor Unite să joace un rol activ în întregul proces de reluare a negocierilor.

„Turcia şi ciprioţii turci au voinţa politică de a găsi o soluţie şi suntem pregătiţi, la masa negocierilor”, a declarat el omologului său american. „Sperăm să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului”.

RTCN a votat duminica trecută pentru a-şi alege „preşedintele”. Cel în exerciţiu, Dervis Eroglu, s-a plasat în frunte şi al doilea tur va avea loc duminică. Câştigătorul va încerca să negocieze pacea cu Republica Cipru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...