A reda vederea unui ochi care a avut de suferit presupune adesea transplantul de cornee, învelişul acela transparent care acoperă irisul şi pupila. Acesta este recoltat de la cadavre, doar în anumite condiţii. Cererea este mare, la nivel global, iar oferta mică, reuşind să vină, cu mici excepţii, dintr-o singură ţară: Sri Lanka.
Mai mult, ţara care furnizează cornee la nivel global nici nu aşteaptă vreo recompensă pentru acest gest. Cel puţin nu în această lume, punctează BBC.
Ochiul drept al lui Paramon Malingam este acoperit de un bandaj. O lacrimă se iveşte din colţul celui stâng. E o lacrimă de bucurie, în ochiul unui bărbat foarte norocos. „Am crezut că voi fi nevoit să trăiesc pentru tot restul vieţii cu un singur ochi”, afirmă el.
În urmă cu 13 ani, Malingam, care deţine un magazin în Sri Lanka, a avut un accident de muncă, rănindu-se la un ochi cu sârmă din oţel. Anul trecut, s-a rănit la acelaşi ochi cu o bucată de lemn. În urma celor două accidente, îşi pierduse vederea la ochiul afectat. Un transplant cu o cornee venită de la un donator i-a salvat vederea.
Când corneea este zgâriată sau deteriorată în vreun fel, se poate ajunge până la orbire. Soluţia e transplantul, însă donatori sunt puţini, iar corneele trebuie transplantate foarte repede.
Recoltarea corneei trebuie să aibă loc în decurs de doar câteva ore de la decesul donatorului. În plus, corneea poate fi folosită la un transplant în maximum patru săptămâni, în funcţie de cum a fost păstrată.
„După operaţie, am renăscut în această lume”, povesteşte bărbatul care în prezent se recuperează într-un spital din capitala Colombo.
„Dacă-mi donez ochii în viaţa acesta, voi vedea mai bine într-o viaţă viitoare”
Aproape de acesta locuieşte Viswani Pasadi, studentă, care se pregăteşte pentru o altfel de renaştere. Completează un formular prin care îşi donează ochii după moarte Băncii Naţionale de Ochi.
Precum mulţi dintre locuitorii din Sri Lanka, ea e budistă. Crede într-un ciclu al vieţii, care include moarte şi renaştere, văzând gestul de a dona ca pe o investiţie temeinică în propriul viitor.
„Dacă-mi donez ochii în viaţa acesta, voi vedea mai bine într-o viaţă viitoare”, explică tânăra.
O altă persoană care face acelaşi pas e Preethi Kahlewatte, contabilă. „Tot ce facem bun în această viaţă luăm cu noi în viitoarea”, explică aceasta. „Când cineva are nevoie de ceva, ne place să donăm. Fără mâini putem munci. Fără picioare putem munci. Dar fără ochi ce putem face?”, declară ea.
Conform Societăţii pentru Donarea Ochilor, o organizaţie non-profit fondată de un medic tânăr, Hudson Silva, în 1961, unul din cinci locuitori ai Sri Lankai a semnat pentru a-şi dona ochii. Iar această statistică nu-i include pe cei ca Pasadi, care au semnat cu Banca Naţională de Ochi, o instituţie separată, deschisă în urmă cu cinci ani.
„Pare că am semnat un certificat pentru fiecare om din Sri Lanka”, afirmă directorul Societăţii pentru Donarea Ochilor, dr. Siri Cassim.
Ţara deja şi-a acoperit cererea de cornee, adunând mai mult decât are nevoie, aşa că poate trimite surplusul peste hotare. Medicul Hudson Silva a început să recolteze cornee în 1964, când punea ochii la gheaţă, în termos, după care îi transporta în bagajul de mână, cu avionul, până la Singapore.
Doar în 2014 această organizaţie a exportat 2.551 de cornee, dintre care 1.000 către China, 850 către Pakistan, 250 către Thailanda şi 50 în Japonia.
Primele cornee, păstrate la frigider, alături de ouă şi unt
Oamenii au aflat că e nevoie de cornee în 1958, când el, pe atunci student, soţia şi mama sa au semnat un articol într-un ziar, cerând locuitorilor din Sri Lanka să „dea viaţă unui ochi mort”. Primele cornee pe care le-a primit, anul următor, le-a păstrat în propriul frigider, „la un loc cu ouăle şi untul”.
În 1960, mama sa a murit, iar vestea că Silva i-a recoltat acesteia corneea şi a transplantat-o unui fermier sărac, ajutându-l să-şi redobândească vederea, a emoţionat întreaga ţară.
Şi preoţii budişti au încurajat donarea corneei, explicându-le oamenilor că prin ofrandele lor vor avea parte de o viaţă mai bună, odată reîncarnaţi.
În vechile poeme despre viaţa lui Buddha, există o legendă care spune că la acesta a venit într-o zi un cerşetor orb. „O, rege, dă-mi ochii tăi!”, i-ar fi spus el lui Buddha. Aşa că acesta a decis să îi dea.
Un medic i-a transplantat cerşetorului, acesta recăpătându-şi vederea. Oamenii ascultă astfel de poveşti generaţie de generaţie, fiind încurajaţi de mici să-şi ajute semenii, uneori dăruindu-le părţi din propriul trup.
Fondatorul templului budist Mahamevnawa, Kiribathgoda Gnanananda Thero, un om foarte respectat în Sri Lanka, cel care a stat de vorbă cu reporterul BBC povestindu-i despre învăţăturile lui Buddha, a cedat, la rândul său, un rinichi, dăruindu-l unei femei care avea nevoie de transplant.
Pe certificatele în care donatorii îşi dau acordul de a le fi recoltată corneea după moarte scrie explicit: „Fie ca donatorul să aibă o renaştere bună”.
Musulmanii, clienţi preferaţi
Cum în ţările musulmane e în general interzis să aduci vreun rău corpului, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte, Pakistanul şi Egiptul sunt printre statele către care se furnizează cornee din Sri Lanka. Urmează Malaezia, Nigeria şi Sudan, însă lista cuprinde aproximativ 50 de ţări.
Corneea este printre ţesuturile cel mai uşor de transplantat, pentru că nu e nevoie de vreo compatibilitate de la donator la beneficiar. E un ţesut neirigat de sânge, care îşi ia oxigenul direct din aer.
Apoi, o cornee recoltată de la o persoană în vârstă poate fi transplantată uneia mult mai tinere. În general, corneele celor cu vârste de peste 80 de ani nu mai sunt în stare optimă, însă a existat cel puţin un caz când ţesutul recoltat de la un preot budist de 86 de ani a fost folosit cu succes la un băiat de 9 ani din Iordania.
Patronul unei case funerare din Colombo afirmă că primeşte circa şase corpuri fără ochi în fiecare lună. Însă nimeni dintre cei veniţi (în afara familiei) nu ştie că persoana din sicriu nu mai are cornee.
La început, Sri Lanka lua corneele de la deţinuţii executaţi, până în 1956, când condamnarea la moarte a fost abolită temporar. A fost reintrodusă în 1959, însă din 1976 nu a mai fost nimeni executat.