Tânăr de 20 de ani, reținut cu doar câteva momente înainte de o presupusă crimă asupra unui om de afaceri ceh, aflat în Moldova. Crima urma să aibă loc într-un parc din centrul Capitalei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tânăr de 20 de ani din raionul Dubăsari, a fost reținut, fiind bănuit de pregătirea unui omor asupra unui cetățean ceh, aflat în Republica Moldova. Acesta ar fi pregătit din timp crima, fiind documentat la 5 februarie curent în timp ce alegea locul în care intenționa să omoare victima, procura mijloacele necesare pentru comiterea infracțiunii și ascunderea urmelor acesteia, precum și stabilea căilor de retragere de la locul faptei. 

Acțiunile tânărului au fost documentate de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în conlucrare cu ofițerii Direcției generale urmărire penală a IGP și ai Direcției de Combatere a Crimei Organizate a INI al IGP, în cadrul unei cauze penale privind pregătirea de omor, în luna ianuarie a anului 2019. Potrivit oamenilor legii, tânărul ar fi avut interese material și și-a creat intenționat condițiile necesare pentru a omorî omul de afaceri ceh. 

În cadrul cauzei penale gestionate, au fost desfășurate mai multe măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală, fiind acumulate probe care au confirmat intențiile criminale ale suspectului. Astfel, s-a stabilit că, pentru realizarea planului său infracțional, învinuitul, care avea asupra sa o țeavă metalică special adaptată, a procurat de la o piață din Chișinău mănuși de protecție și ștrampi femeiești pentru a se deghiza, folosindu-i în calitate de cagulă. 

În aceeași zi, după ora 19:00, în unul din scuarurile din centrul Capitalei, unde în prealabil îi fixase victimei o întâlnire, suspectul a fost reținut în flagrant, în momentul în care, fiind înarmat cu țeava metalică și purtând masca improvizată, dânsul se îndrepta în direcția victimei, aceasta din urmă aflându-se sub protecția oamenilor legii. 

Ieri, la demersul procurorilor, în privința învinuitului a fost aplicată măsura arestării preventive pe un termen de 30 de zile, iar în cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 10 ani. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...