Summitul NATO: Cinci țări vor primi statut special, nu și Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

La summitul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) din Țara Galilor vor primi „statut special” cinci țări, nu însă și Ucraina, scrie cotidianul suedez Svenska Dagbladets, citat de presa ucraineană.

Suedia, Finlanda, Australia, Georgia și Iordania sunt țările care se vor bucura de acest statut, ele fiind incluse în categoria de „partener nr. 1″, ceea ce va permite extinderea posibilităților de cooperare.

„Aceasta înseamnă că Alianța deschide ușa pentru o cooperare mai vastă cu aceste țări, în domenii precum cercetarea (militară), participarea la planificarea de manevre și exerciții ale forțelor de reacție rapidă. Însă acesta va fi un test pentru fiecare țară în parte”, notează cotidianul suedez, citând o sursă de informație din cadrul Statului Major al NATO.

Ministrul apărării al Suediei, Karin Enström, a confirmat că țara sa își va dezvolta și întări cooperarea cu NATO.

Asta în condițiile în care la sfârșitul săptămânii trecute Guvernul de la Kiev a adoptat un proiect de lege privind renunțarea la neutralitate, tocmai în speranța de a obține statutul special de partener al Alianței, precum și statutul de aliat al SUA.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...