Suedia şi Lituania protestează faţă de acţiunile marinei ruse

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Guvernul suedez este extrem de preocupat de faptul că Rusia a împiedicat în repetate rânduri realizarea proiectului NordBalt de cablu electric pe sub Marea Baltică, scrie Svenska Dagbladet.

Suedia și Lituania au trimis Rusiei note de protest în care îşi exprimă „profunda îngrijorare cu privire la încălcările repetate ale navelor de război rusești” a zonei de lucru în cadrul proiectului Nordbalt. Această linie de alimentare va conecta cele două țări de la începutul anului 2016.

Potrivit publicației, în contactele personale cu diplomați ruși, Ministerul suedez al Afacerilor Externe și-a exprimat nemulțumirea faţă de comportamentul Rusiei în această problemă.

Partea suedeză a numărat cinci cazuri de intervenţie făţişă a Rusiei. Marina rusă a forțat nava Topaz Installer, care se ocupă în mod direct de montarea cablului și alte 4 nave de suport angajate de ABB, să părăsească zona de lucru sub diferite pretexte.

„După cum văd eu lucrurile, Rusia se comportă ca şi cum toate acestea se întâmplă în zona sa economică, nu în cea a Lituaniei”, – a declarat reprezentantul părţii suedeze a proiectului, șeful companiei de electricitate Svenska Kraftnät, Mikael Odenberg.

La sesiunea Parlamentului suedez, Ministrul de Externe suedez Margot Wallström a explicat că Lituania și Suedia au trimis Rusiei note de protest cu text similar, indicând încălcările rusești. După cum a afirmat Wallström, textul arată legitimitatea prezenței navelor civile în zona de montare a cablului. Ambele țări se așteaptă ca Rusia să se abțină pe viitor de la alte intervenții, scrie ziarul suedez.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...