SUA, Australia și Japonia au lansat exerciții militare ample în zona Pacificului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Statele Unite și Australia, asociate pentru prima dată cu Japonia, au lansat duminică ample exerciții militare în regiunea Pacificului, pe fondul tensiunilor cu China, informează AFP.

Timp de două săptămâni, 30.000 de militari vor participa la aceste manevre aeriene, maritime și terestre în statele australiene Teritoriul de Nord și Queensland.

Circa 40 de militari niponi și 500 de neo-zeelandezi au fost mobilizați pentru operațiunea Talisman Sabre, organizată din doi în doi ani.

Pe puntea USS Blue Ridge, nava amiral a Flotei a VII-a din Pacific, premierul australian Tony Abbott a amintit vineri de „alianța foarte importantă” a țării sale cu Statele Unite: „Este o relație crucială, acum că ne confruntăm cu mari provocări în numeroase regiuni ale lunii, îndeosebi în Orientul Mijlociu”.

Tony Abbott nu a menționat China, principalul partener comercial al Australiei, cu care Canberra tocmai a semnat un acord de liber schimb, dar pentru John Lee, profesor la universitatea din Sydney, mesajul este fără echivoc. „America și principalii săi aliați cooperează îndeaproape în mare parte pentru a contracara China” și asta deoarece există ideea că această țară „este tot mai revendicativă și pare să investească în armată pentru a-și susține revendicările, mai ales în Marea Chinei”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...