(STUDIU) Iată cât de sigure sunt aplicațiile de mesagerie, precum Facebook Messenger, WhatsApp sau Skype

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cele mai populare aplicații de mesagerie, precum Facebook Messenger, WhatsApp sau Skype, nu sunt și cele mai sigure.

Specialiștii de la Electronic Frontier Fundation au analizat 39 de aplicații de acest gen pe baza a șapte criterii:

Mesajele sunt criptate în tranzit?
Mesajele sunt criptate cu o cheie la care furnizorul de Internet nu are acces?
Poți verifica în mod independent identitatea celui cu care vorbești?
Discuțiile precedente sunt în siguranță dacă datele tale de autentificare sunt furate?
Codul-sursă este deschis unei analize independente?
Cât de bine este realizată criptarea?
S-a făcut un audit independent?

Digital Trends arată că au existat câteva aplicații care au trecut cu bine toate cele 7 teste. Acestea sunt: ChatSecure + Orbot, Cryptocat, Signal/RedPhone, Silent Phone, Silent Text și TextSecure.

La polul opus se află Mxit și QQ, care nu au obținut nici măcar un punct.

Pe de altă parte, nici utilizatorii celor mai populare aplicații nu trebuie să se gândească că mesajele pe care le trimit sunt în deplină siguranță.

De exemplu, Facebook Messenger, care se află pe primul loc în Google Store după numărul de descărcări, a trecut cu bine doar de două teste din șapte, la fel ca WhatsApp, SnapChat și Skype.

Pe de altă parte, Yahoo Messenger a bifat o singură performanță, în timp ce FaceTime a obținut cinci puncte.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...