Statul Islamic a fost creat de Barack Obama şi Hillary Clinton?

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Donald Trump, care vrea să fie preşedintele Americii, a spus recent că Barack Obama şi fostul secretar de stat Hillary Clinton „au creat Statul Islamic”.

Precum multe dintre acuzaţiile lui Trump, nici asta nu prea stă în picioare. Clinton a părăsit Departamentul de Stat al SUA în ianuarie 2013, iar Statul Islamic a fost fondat abia trei luni mai târziu, scrie Peter Bergen într-un material publicat pe site-ul CNN.

Bergen este analist pe securitate naţională, vicepreşedinte al organizaţiei nonguvernamentale New America, profesor la Universitatea de Stat din Arizona şi autor al cărţii „Statele Unite ale Jihadului: Teroriştii crescuţi în America”.

Însă comentariul recent al lui Trump ridică o întrebare interesantă, continuă Bergen, şi anume cine este responsabil pentru expansiunea ISIL? Această include o altă controversă, şi anume cum ar fi putut pava drumul pentru Statul Islamic plecarea trupelor americane din Irak, în 2011, după o decizie a Administraţiei Obama.

A început cu un criminal

Statul Islamic a început cu un criminal iordanian pe nume Abu Musab al-Zarqawi, care a fondat organizaţia din care s-a desprins ISIL, al Qaida în Irak. Zarqawi este cel care a lansat moda decapitărilor televizate, cu uciderea omului de afaceri american Nick Berg, în 2004.

Şi tot Zarqawi a pornit un război civil împotriva şiiţilor din Irak în acelaşi an. Aceste tactici şi politici se află şi astăzi la temelia Statului Islamic.

Dar ce i-a oferit lui Zarqawi oportunitatea de a crea al Qaida în Irak? A fost, desigur, decizia lui George W. Bush de a invada Irakul în 2003. Dictatorul irakian Saddam Hussein a eradicat în mod brutal toate formele de opoziţie la regimul său, iar înainte de războiul din Irak al Qaida nu mai exista în această ţară.

Al Qaida în Irak a devenit puternică în 2006, când controla deja o mare parte din provincia Anbar din vestul ţării. La începutul lui 2007, Bush a trimis noi trupe în Irak şi a adus aici un nou comandant, pe David Petraeus. Aliate cu o mişcare a triburilor sunnite furioase pe al Qaida, trupele americane au extirpat organizaţia teroristă din Irak până în 2008.

Cei patru factori cheie

Cum a revenit al Qaida sub formă Statului Islamic? Vorbim de patru factori cheie, explică autorul articolului. Primul factor este războiul civil din Siria, care a început în 2011 ca reacţie la represaliile brutale ale preşedintelui Bashar al Assad împotriva protestelor paşnice faţă de dictatura sa. Indivizi care urmau să devină militanţi ISIL au călătorit din Irak în Siria pentru a lupta împotriva lui Assad.

Aceste forţe au prins putere în Siria, putere pe care au luat-o cu ele când s-au întors în Irak, în 2013, punând stăpânire pe mare parte din provincia Anbar un an mai târziu, inclusiv pe Mosul, al doilea cel mai mare oraş al ţării.

Al doilea factor constă în rolul pe care l-au jucat unii dintre acoliţii lui Hussein în victoriile înregistrate de Statul Islamic.

Mai mulţi dintre foştii comandanţi ai dictatorului irakian i-au antrenat pe militanţii ISIL astfel încât să devină o forţă pe câmpul de luptă (decizia Administraţiei Bush de a dizolvă armata irakiană în 2003 i-a determinat pe unii ofiţeri să se alăture grupărilor militante sunnite).

Al treilea factor a fost incompetenţa premierului irakian de atunci, Nuri al-Maliki, care i-a marginalizat pe sunniţi şi i-a înlăturat din procesul politic până în punctul în care mulţi sunniţi au preferat conducerea militanţilor islamişti din ISIL în locul guvernului şiit din Bagdad. În mod inexplicabil, Obama a continuat să îl susţină pe Maliki, în ciuda lipsurilor sale ca lider.

Al patrulea factor a fost înfrângerea totală a armatei irakiene, care pur şi simplu a fugit pe măsură ce Statul Islamic a avansat dramatic în prima jumătate a anului 2014. Armata irakiană era condusă prost, plătită prost şi măcinată de corupţie.

Niciunul dintre aceşti patru factori nu poate fi atribuit lui Barack Obama sau Hillary Clinton, deşi cu siguranţă ei au luat decizii în ceea ce priveşte retragerea trupelor din Irak la finalul lui 2011, un plan lăsat ca moştenire de Bush.

Ar fi putut Administraţia Obama să lupte mai mult pentru a menţine trupe SUA în Irak? Posibil, susţine Bergen.

Ar fi permis guvernul irakian prezenţa americană? Puţin probabil, în condiţiile în care Bagdadul, în momentul retragerii trupelor SUA, se aliase mai mult cu Iranul decât cu Statele Unite.

De asemenea, Obama nu a fost capabil să recunoască din prima ameninţarea Statului Islamic. A devenit faimos momentul în care liderul de la Casă Albă, într-un interviu din ianuarie 2014, a numit organizaţia teroristă care câştiga vaste teritorii din Siria şi Irak „JV team” (membrii unei echipe care nu sunt jucătorii principali într-o competiţie).

Începând cu vara anului 2014, Administraţia Obama a pornit o campanie aeriană agresivă împotriva Statului Islamic, dar s-a împotrivit să trimită trupe pe teren.

S-ar putea face mai mult? Da, spune analistul. Mai multe forţe speciale americane luptând umăr la umăr cu trupele irakiene şi mai mult sprijin aerian cu siguranţă ar ajuta armata irakiană care se bate cu Statul Islamic.

În loc să facă acuzaţii nefondate cum că Obama şi Clinton au creat ISIL, este de datoria lui Donald Trump să înainteze idei realizabile despre cum ar rezolva crizele din Siria şi Irak. Fireşte, pentru a face asta ar trebui să depăşească sloganurile scandaloase care i-au caracterizat până acum campania electorală.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...