(SONDAJ) Conservatorii, pe prima poziție în cadrul alegerilor din Marea Britanie

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Conservator britanic, al premierului David Cameron, are un avans de două procente în fața Partidului Laburist, în perspectiva alegerilor parlamentare din Marea Britanie din 7 mai, relevă un sondaj de opinie realizat de institutul TNS.

Astfel, conservatorii conduc cu 34% din intențiile de vot (cu 4% mai mult decât în precedentul sondaj de opinie, realizat în martie), față de 32% din voturi (în scădere cu 1% comparativ cu sondajul anterior) care ar fi obținute de laburiști.

Liberal-democrații, partenerii de coaliție guvernamentală ai conservatorilor, ar obține 9% din voturi, cu mult în spatele Partidului pentru Independența Marii Britanii (UKIP, eurofob), preferat de 14% din alegătorii britanici.

Potrivit TNS, Partidul Național Scoțian (SNP) și-a dublat în Scoția avansul în sondajele de opinie față de Partidul Laburist scoțian, în perspectiva alegerilor legislative din Marea Britanie programate pentru 7 mai.

Astfel, naționaliștii scoțieni ar obține în Scoția 52% din voturi la scrutinul legislativ din mai (față de 46% cât indica sondajul din luna martie), în timp ce laburiștii scoțieni 24% din voturi (față de 30% potrivit sondajului precedent).

SNP s-ar putea situa în poziția de a avea cuvântul decisiv după alegeri, partidul câștigând în popularitate de la referendumul pentru independența Scoției, desfășurat anul trecut.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...