(SONDAJ) Ce atitudine au rușii față de presa internațională și cât de des se informează din astfel de surse

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Majoritatea rușilor nu se informează din surse internaționale de presă, considerând că mass-media externă relatează negativ despre Rusia și președintele Vladimir Putin pentru a destabiliza această țară, se arată într-un sondaj VTsIOM.

Astfel, sondajul relevă că doar 15 la sută din cetățenii Federației Ruse se informează zilnic din presa internațională (TV, ziare, internet), iar 62 la sută din ruși ignoră total mass-media externă.

cczvc bnhv

Conform cercetării, dată publicităţii miercuri, 87 la sută dintre respondenţi consideră că remarcile critice ale presei străine au motivaţii ascunse. De asemenea, 87 la sută dintre respondenţi cred că astfel de critici aduse lui Putin sunt nefundamentate şi sunt cauzate de faptul că preşedintele rus promovează politici independent de restul comunităţii internaţionale.

cdgtyu

Potrivit sondajului, 68 la sută dintre cei chestionaţi aprobă politica oficială faţă de presa străină, apreciind că aceasta relatează în mod subiectiv despre acţiunile Guvernului rus, în timp ce 20 la sută consideră că relatările presei internaţionale sunt obiective.

sdvg65rd

Dintre cele 1.600 de persoane chestionate, 82 la sută apreciază că cei care condamnă politicile lui Putin vor să vadă înlăturarea Guvernului de la putere. Doar 4 la sută dintre participanţii la sondaj cred că scopul criticilor este să îmbunătăţească situaţia ţării.

sfsd

Sondajul a fost efectuat la 25 şi 26 octombrie în 132 de oraşe şi 45 de regiuni din Rusia, pe un eşantion format din 1.600 de persoane, şi are o marjă de eroare de 3,5 procente.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...