SONDAJ: Aproape 70% dintre americani cred că Hillary Clinton va câştiga alegerile din SUA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Aproape 70% dintre alegătorii americani cred că Hillary Clinton, candidatul democrat, va câştiga scrutinul prezidenţial din 8 noiembrie, dar cei mai mulţi apreciază că politicianul republican Donald Trump nu va recunoaşte rezultatul, relevă un sondaj CNN/ORC.

Potrivit sondajului, 68% dintre americani cred că Hillary Clinton va fi preşedintele Statelor Unite, iar 66% sunt convinşi că scrutinul va fi corect.

Aproape 80% dintre alegători cred că, după validarea rezultatelor, candidatul învins va trebui să recunoască înfrângerea şi rezultatele. Însă, 52% apreciază că există riscul ca, în cazul unei înfrângeri, Donald Trump, care a evocat riscul unor fraude electorale, să nu recunoască rezultatele.

Donald Trump, candidatul republican la funcţia de preşedinte al SUA, a declarat săptămâna trecută că va respecta un rezultat „clar” al scrutinului prezidenţial, chiar dacă ar pierde, precizând că îşi rezervă şi dreptul de a contesta alegerile. Trump a afirmat că echipa democrată pregăteşte fraude masive în scrutinul prezidenţial, acuzându-i pe liderii republicani de complicitate. „Sigur că au loc fraude masive în procesul electoral. De ce neagă liderii republicani acest lucru? Sunt atât de naivi!”, a transmis Donald Trump.

În replică, preşedintele Barack Obama i-a recomandat candidatului republican să înceteze acuzaţiile lipsite de fundament privind presupuse fraude care s-ar pregăti în scrutinul prezidenţial.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...