Siberienii vor autonomie: „Încetaţi să mai hrăniţi Moscova”; Procurorul General al Rusiei reacționează

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Conform unor sondaje efectuate în Siberia, între 25% şi 30% dintre siberieni vor să se detaşeze complet şi imediat de Rusia, 60-70% dintre ei vor autonomie, în timp ce doar 10% sunt satisfăcuţi cu statutul actual al Siberiei în cadrul Federaţiei Ruse, potrivit The Speaker, citat de The Epoch Times.

„Încetaţi să mai hrăniţi Moscova”, este sloganul adoptat de mişcarea pentru autonomie a celei mai bogate regiuni din Rusia.

Sondajele, desfăşurate regulat de organizaţii politice şi sociale precum Alternativa Regionalistă pentru Siberia (CCA), Noile Drumuri ale Siberiei şi Mişcarea Siberiană, ilustrează un interes tot mai mare faţă de separarea sau o mai mare autonomie faţă de Moscova.

Siberia găzduieşte circa 11% din populaţia Federaţiei Ruse – în jur de 20 de milioane de locuitori – şi oferă Federaţiei o cantitate disproporţionat de mare din profiturile aduse de exporturile Siberiei, aproximativ 80%.

Potrivit portalului NHS, primaria oraşului siberian Novosibirsk a înregistrat vineri, 1 august, cererea pentru o demonstrație publică cu tema „Marșul pentru federalizarea Siberiei“, care va avea loc pe 17 august. Marşul însă a fost blocat rapid la cererea Procurorului General al Rusiei.

Scopul iniţiatorilor marşului este crearea Republicii Siberiene, ca parte a Federației Ruse cu drepturi egale cu ale altor regiuni autonome, scrie reportervirtual.ro.

Campania pentru federalizarea Siberiei a fost iniţiată de activiștii “Platformei Național Bolșevice” (PNB). Michael Poulin, Coordonatorul PNB a explicat că organizatorii marsului doresc sa orienteze atenția populației de la isteria pseudo-patriotică care a cuprins Rusia în legatura cu războiul lui Putin din Ucraina și sa atraga atenția opiniei publice asupra problemelor interne.

În 2012, aproximativ 70% din totalul exporturilor Rusiei proveneau din Siberia. În afară de petrol sau gaze, Siberia este foarte bogată în metale, minerale, lemn şi celuloză. Potrivit analiştilor, dacă Siberia încetează să mai plătească Rusiei profiturile obţinute din exporturi, va deveni cea mai bogată regiune sau printre cele mai bogate regiuni ale Federaţiei.

Unii siberieni au adoptat sloganul „Încetaţi să mai hrăniţi Moscova”, dar şi steagul verde şi alb siberian folosit pentru o perioadă scurtă din istoria Siberiei, când regiunea era independentă.

Chiar dacă Siberia este bogată în resurse naturale, salariul muncitorilor din regiune este mai mic decât cel din Moscova, în timp ce preţul alimentelor este aproape identic. Standardul de viaţă al Siberiei este în declin încă de la colapsul Uniunii Sovietice, iar rata mortalităţii a crescut cu aproape 30%. De asemenea, a crescut şi rata emigrării din Siberia în alte părţi ale Federaţiei Ruse.

După colapsul Uniunii Sovietice, siberienii au călătorit mai des în China şi în Japonia, decât la Moscova sau în Europa. Totodată, se crede că legăturile economice ale Siberiei sunt din ce în ce mai bune cu Asia, în detrimentul Moscovei sau St. Petersburgului.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...