Secretarul de Stat al Ministerului Apărării: „Pericolul iminent e situația incertă din raioanele de est ale Republicii Moldova”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pericolul iminent este această situație incertă în raioanele de est ale Republicii Moldova. Despre aceasta atenționează secretarul de stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos.

„Prezența trupelor străine, cum ar fi Grupul Operativ Tactic redus, cum ar fi forțele separatiste, acesta este principalul element care provoacă momentul de a consolida în continuare aspectul de apărare”, mai adaugă secretarul de stat în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

Întrebat despre specificul menținerii păcii în zona de securitate de la Nistru, după conflictul armat din 1992 și dacă mai e nevoie să existe acest contingent de militari la Nistru, Aurel Fondos spune că pentru operațiunea respectivă în acordul din 1992 n-a fost stipulat nemijlocit care-i finalul.

„Finalul trebuia să fie clar spus ca în orice operațiune internațională, fie ea sub egida Organizației Națiunilor Unite, fie OSCE. Acolo se menționează, în documentele de directivă, sarcina și finalul, ceea ce nu-i stipulat, deci, nu-i clar finalul. Doi la mână: în toate operațiunile internaționale de menținere a păcii, forțele beligerante nu se implică în soluționarea conflictului, ceea ce la noi demonstrează încă o dată ineficiență”, subliniază secretarul de stat al Apărării.

Totodată, acesta punctează că visul lor este ca „această operațiune de menținere a păcii să aibă o finalitate, ca pe ambele maluri ale Nistrului să fie pace și țara să fie integră”, mai adaugă secretarul de stat al Ministerului Apărării, Aurel Fondos.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...