Scandal în Marea Britanie, după ce un copil musulman a fost interogat pentru că a scris din greşeală „terorist” într-o compunere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Poliţia britanică şi-a atras critici după ce a interogat un copil musulman în vârstă de zece ani care a scris din greşeală într-o compunere, la ora de limbă engleză, că locuieşte într-o „casă teroristă”, informează BBC News.

Copilul, care este clasa a treia, a scris din greşeală, într-o compunere, că locuieşte într-o „casă teroristă”, deşi voia să scrie „casă terasată”, potrivit Mediafax.

Profesorii nu şi-au dat seama că a fost o eroare de scriere, raportând cazul la poliţie, conform unei obligaţii prevăzute în noua legislaţie antiteroristă britanică.

Elevul a fost interogat de poliţie, dar familia solicită scuze atât din partea anchetatorilor, cât şi din partea şcolii, situată în comitatul britanic Lancashire.

Familia copilului a crezut iniţial că era vorba de o glumă. „Un copil nu ar trebui să fie supus unor practici de acest fel. Acum este speriat, se teme să scrie sau să îşi folosească imaginaţia”, a declarat un membru al familiei.

„Mi-aş putea imagina ca acest lucru să i se întâmple unui om de 30 de ani, nu unui copil. Dacă profesorul ar avea preocupări, ar trebui să fie despre modul în care acest elev ştie să scrie”, a adăugat el.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...