Scandal de corupție la Budapesta: Rușii au livrat metrouri noi în locul unora modernizate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Budapesta s-ar putea să fi primit garnituri noi de metrou de la partenerul rus Metrowagonmash în locul celor trimise pentru a fi modernizate, aşa cum prevedea contractul, ceea ce ar însemna că a fost evitată o licitaţie pentru achiziţii publice pe care ruşii probabil ar fi pierdut-o, scrie ziarul maghiar Népszabadság.

Mai mulţi experţi spun că trenurile care ar fi trebuit modificate în Rusia nu sunt cele pe care capitala Ungariei le-a primit recent. Un argument care întâreşte acuzaţiile ziarului este acela că garniturile de metrou nu puteau fi modernizate în perioada scurtă de timp prevăzută pentru aceasta, scrie Portfolio.hu.

Unii comentatori spun că de acest truc a fost nevoie pentru că doar astfel se putea face un favor companiei ruseşti, având în vedere că tehnologia utilizată de Metrowagonmash este depăşită. Schema a permis ruşilor să ocolească o licitaţie de achiziţii publice pe care probabil ar fi pierdut-o în faţa producătorilor din alte ţări, cum ar fi Estonia.

De asemenea, alegerea Rusia pentru înlocuirea trenurilor liniei 3 de metrou a Budapestei ar putea avea legătură cu acordul maghiaro-rusesc pentru furnizarea de gaze naturale şi cu alte afaceri, cum ar fi proiectul de extindere a centralei nucleare Paks II.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...