Rusia se opune înfiinţării unui tribunal ONU pentru judecarea celor implicaţi în doborârea zborului MH17

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un oficial senior rus a respins apelurile pentru înfiinţarea unui tribunal ONU pentru a-i judeca pe cei responsabili de doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei în 2014, susţine publicaţia The Guardian.

„Ne opunem (înfiinţării tribunalului ONU – n.r.). Credem că este inoportun şi contraproductiv”, a spus viceministrul rus de externe Gennadi Gatilov.

Olanda, Malaezia şi alte trei ţări doresc ca un tribunal ONU să investigheze incidentul din iulie 2014.

Cei 298 de pasageri și membri ai echipajului zborului MH17, dintre care două treimi olandezi, și-au pierdut viața pe 17 iulie când Boeingul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă în timp ce survola această zonă aflată în război.

Ucraina și Statele Unite afirmă că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată de Moscova separatiștilor proruși. Rusia dezminte și susține că forțele ucrainene sunt vinovate.

Autoritățile olandeze sunt însărcinate cu ancheta asupra cauzelor accidentului, cu ancheta penală privind responsabilitatea catastrofei și cu procesul de identificare a victimelor.

Gatilov a insistat că ar trebui ca în primul rând să se finalizeze investigaţia înainte de a se lua alte măsuri, conform The Guardian.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...