Rusia preia președinția Consiliului de Securitate al ONU

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe fondul blocajului din Siria, Rusia va prelua și va deține pe tot parcursul lunii iunie președinția prin rotație a Consiliului de Securitate al ONU, o funcție în mare parte ceremonială, dar prin intermediul căreia Rusia va putea încetini eforturile de fluidizare a accesului ajutoarelor umanitare în Siria, potrivit unor experți citați sâmbătă de DPA.

Unii membri ai Consiliului insistă pentru o nouă rezoluție privind accesul ajutoarelor umanitare în această țară distrusă de război, dar Rusia s-a opus unui astfel de demers.

Deși deținerea președinției Consiliului de Securitate are în principal conotații ceremoniale, ocuparea de către Rusia a acestui post ar putea afecta negocierile în curs cu privire la adoptarea unei noi rezoluții mult mai ferme la adresa Siriei. Documentul, elaborat de Australia, Luxemburg și Iordania, ar avea drept obiectiv livrarea de ajutor umanitar transfrontalier fără o autorizare prealabilă din partea guvernului sirian.

Totuși, Rusia, care este membru permanent cu drept de veto în Consiliul de Securitate și un aliat-cheie al președintelui sirian Bashar al-Assad, ar putea profita de faptul că deține temporar președinția acestui organism pentru a încetini procesul de adoptare a rezoluției, a declarat Richard Gowen, director asociat la Centrul de Cooperare Internațională al Universității din New York. ”Nu cred că pot îngropa dezbaterea, dar… ceea ce pot face este să lase lucrurile să treneze”, a declarat Gowan pentru DPA.

În trecut, Rusia a mai profitat de faptul că deținea președinția Consiliului de Securitate al ONU pentru a-și promova punctele de vedere, a explicat Gowan. Totuși, Moscova nu are pârghiile necesare pentru a bloca total discuțiile în Consiliu, iar faptul că deține președinția acestui organism ar putea ajuta în fapt țările occidentale care insistă pentru adoptarea unei rezoluții. Și asta pentru că deținerea președinției împiedică Rusia să boicoteze reuniunile, așa cum a făcut-o în trecut.

Însă deținerea acestei poziții, care presupune o mai mare vizibilitate, dar și o mai mare vigilență din partea celorlalte state membre, nu va influența modul în care acționează Rusia în consiliul propriu-zis, a spus Gowan. ”Pe parcursul lunii viitoare, rușii vor face tot ce le stă în putință ca să-și consolideze privilegiile în calitate de membri (permanenți) și nu vor face niciun gest către o mai mare transparență. Această atitudine va afecta întrucâtva reputația Rusiei la ONU, dar nu-l deranjează pe (ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali) Ciurkin și cu siguranță nu-l deranjează pe (președintele rus Vladimir) Putin”.

Gary Quinlan, ambasadorul Australiei la ONU, a declarat că țara sa acționează în vederea ajungerii la un consens pe tema rezoluției. Însă el a spus că textul va fi mult mai dur decât cel al rezoluției din februarie, care a condamnat obstrucționarea de către regimul sirian a livrării ajutoarelor umanitare. Rezoluția, considerată slabă, nu a reușit să ducă la o îmbunătățire a repartizării ajutoarelor umanitare pe teren.

”Suntem în situația în care guvernul Siriei are o strategie militară care vizează în mod direct civilii”, a avertizat Quinlan, adăugând că aproape 90% din ajutorul direcționat către Siria ajunge în prezent în zonele controlate de guvern.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...