Rusia îl va exhuma pe ţarul Alexandru al III-lea, la cererea Bisericii ortodoxe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia intenţionează să dezgroape rămăşiţele pământeşti ale ţarului Alexandru al III-lea, la cererea Bisericii ortodoxe, într-o nouă tentativă macabră de autentificare a scheletului fiului său, ultimul ţar rus, care a fost asasinat alături de cei cinci copii ai lui, informează Reuters.

Noua anchetă va încerca să stabilească dacă două schelete aparţin într-adevăr lui Aleksei şi Mariei, doi dintre cei cinci copii ai ţarului Nicolae al II-lea, pentru ca ele să poată fi înhumate în Catedrala Sankt Petersburg.

Rămăşiţele lor au fost găsite în 2007, la o anumită distanţă de celelalte cinci schelete aparţinând membrilor familiei imperiale ruse, descoperite mai devreme.

Biserica ortodoxă doreşte, de asemenea, dovezi suplimentare care să ateste că rămăşiţele lui Nicolae al II-lea, a cărui familie (dinastia Romanovilor) a condus Rusia peste 300 de ani, au aparţinut într-adevăr ultimului ţar rus.

Toţi cei şapte Romanovi, inclusiv soţia ţarului Nicolae al II-lea, Alexandra, au fost asasinaţi de bolşevici în 1918, alături de slujitorii lor, în oraşul Ekaterinburg.

Trupurile lor au fost aruncate mai întâi într-o galerie de mină, apoi arse şi acoperite cu acid, înainte de a fi îngropate într-un alt loc, după ce bolşevicii au crezut că au fost văzuţi de localnici în timp ce înhumau prima dată cadavrele Romanovilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...