(VIDEO) Record: Fluviul cu cel mai mare debit hidrografic din lume

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Situat în partea de nord a Americii de Sud, străbătând întreg continentul sud-american, pe direcția vest-est, fluviul Amazon (Rio Amazonas) este, potrivit Cărții Recordurilor ediția 2013, cursul de apă al Terrei cu cel mai mare debit de apă, respectiv 219.000 metri cubi/s.

Fluviul izvorăște la 160 km de Oceanul Pacific, în Anzii peruvieni, curge pe o distanță de 6.400 km, fiind al doilea după Nil, traversând nordul Braziliei, și se varsă în Oceanul Atlantic.

Pe teritoriul statului Peru, fluviul este numit Maranon, după principalul izvor al fluviului (celălalt este Ucayali), care își are originea în lacul glaciar Lauricocha, aflat la altitudinea de 4.000 m. Porțiunea braziliană a fluviului, de la granița Braziliei la gura râului Negro poartă numele Solimoes. Restul până la vărsarea în ocean poartă denumirea de Rio Amazonas.

Amazonul are peste 1 100 de afluenți, dintre care 200 sunt mari, 15 dintre aceștia au o lungime mai mare de 1.500 km, iar doi afluenți depășesc 3.000 km, respectiv Madeira (3.379 km) și Purus (3.200 km).

Amazonul, totodată, are cel mai mare bazin hidrografic, acoperind o suprafață de peste 7 milioane de kmp.

Prima expediție europeană pe Amazon, în aval, a fost organizată în 1541, de către Francisco de Orellana. Se spune că acesta a dat numele fluviului, în urma unor confruntări ale membrilor expediției cu grupuri de femei războinice, pe care le-a comparat cu amazoanele legendelor grecești, după cum arată volumul „Enciclopedia Universală Britannica” (2010). Pedro Teixeira a realizat prima expediție în amonte, între 1637-1639, dar fluviul a rămas puțin explorat până la jumătatea secolului XIX.

La vărsare, Amazonul formează un estuar cu o lățime impresionantă de peste 300 km. În mijlocul acestei delte există cea mai mare insulă fluvio-marină, înconjurată de ape dulci, insula Marajo.

Bazinul Amazonului reprezintă cea mai mare suprafață de păduri tropicale din lume și adăpostește o diversitate extraordinară de specii de păsări, pești și animale sălbatice. Din totalul suprafețelor acoperite de junglă de pe glob, pădurea amazoniană cuprinde jumătate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...