Președintele Italiei a demisionat

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, în vârstă de 89 de ani, a demisionat miercuri, așa cum a anunțat încă din 31 decembrie, când a invocat „limitări și dificultăți” din cauza vârstei înaintate.

Demisia s-a produs miercuri dimineață, potrivit mass media locale, și a fost făcută publică după ce premierul italian, Matteo Renzi, a anunțat marți în plenul Parlamentului European că șeful statului italian urmează să demisioneze.

Reales în aprilie 2013 în lipsa unui acord în Parlament cu privire la un alt candidat, Napolitano nu şi-a ascuns niciodată intenţia de a demisiona înainte de încheierea celor şapte ani de mandat, în 2020, din cauza vârstei înaintate şi a problemelor de sănătate.

Cursa pentru găsirea unui succesor al acestuia a fost lansată la jumătatea lui decembrie, atunci când Napolitano a anunţat că intenţionează să nu mai rămână mult timp la conducerea ţării, asigurând că îşi va termina mandatul odată cu încheierea preşedinţiei italiene a UE.

După demisia sa oficială, Parlamentul se va reuni în decurs de 15 zile în sesiune comună, cu membrii Senatului, Camerei Deputaţilor şi 58 de delegaţi regionali, pentru alegerea noului preşedinte.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...