Preşedintele ceh, furios pe televiziunea prietenului său Vladimir Putin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Televiziunea rusă minte în documentarul său despre invazia trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia în 1968, a declarat președintele ceh Milos Zeman, citat de Ceske Noviny.

„(Invazia – n.r.) nu a fost o greșeală, ci a fost o crimă. Insist asupra acestui punct de vedere, dar televiziunea rusa a declarat că a fost o încercare de a preveni o lovitură de stat militară”, – a spus Zeman.

Citeşte şi: „Aliatul lui Putin” din Cehia critică schimbările din Ucraina

„Televiziunea rusă minte și alte comentarii, cu excepția faptului că aceasta este o minciună jurnalistică, nu pot face”, – a declarat președintele Republicii Cehe, care și-a exprimat în mod repetat aprobarea faţă de politica Kremlinului.

Noul film documentar despre invazia militară din Cehoslovacia, în august 1968, transmis pe postul de televiziune „Rossia 1″ a înfuriat guvernele din Cehia și Slovacia, care au acuzat Moscova că încearcă să rescrie istoria.

Autorii documentarului, difuzat pe 23 mai, susţin că „scopul invaziei în Cehoslovacia a fost prevenirea unei lovituri de stat militare susţinute de Occident.”

În filmul „Pactul de la Varșovia. Documente desecretizate” se susţine că blocul militar condus de Uniunea Sovietică a fost o organizație pur defensivă care se opunea agresivei NATO.

Citeşte şi: Slovacia a propus Rusiei un proiect în legătură cu realizarea Turkish Stream, la care să participe şi România

Guvernul ceh l-a chemat pe ambasadorul rus să dea explicaţii. Într-o declarație, Ministerul de Externe al Slovaciei susţine că, în trecut, Rusia şi-a cerut scuze oficial pentru invazia și ocupația ulterioară a Cehoslovaciei.

Guvernul de la Bratislava a declarat că noul documentar lezează relațiile tradiționale de prietenie dintre Slovacia și Rusia, Slovacia exprimând un protestul oficial față de prezentarea documentarului.

În film, invazia sovietică este prezentată ca un gest de prietenie cu scopul protejării țării de potenţiale amenințări. Ministerul de Externe al Slovaciei a subliniat că insistă pe „respectarea adevărului” în special în contextul acestei „mari tragedii pentru Cehoslovacia și cetățenii săi.”

Reformele liberale din Cehoslovacia au fost realizate între ianuarie-august 1968. Schimbarea de curs, rămasă în istorie ca „Primăvara de la Praga”, a fost condusă de liderul Partidului Comunist, Alexander Dubcek. El a redus cenzura din mass-media şi a propus realizarea în ţară a unui „socialism cu față umană”.

URSS a răspuns trimiţând în Cehoslovacia două mii de tancuri şi cinci sute de mii de soldați, reprezentanți ai armatelor din țările Pactului de la Varșovia (cu excepția României). Ciocnirile care au urmat între populaţie şi trupele sovietice au dus la peste o sută de morţi în rândurile civililor.

Citeşte şi: Lavrov, primit cu critici dure în Slovacia de către președintele țării


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...