Ama sau „femeile mării” reprezintă o populaţie din Japonia ce scade văzând cu ochii. Din păcate, pentru că un asemenea stil de viaţă nu se regăseşte în prea multe locuri din lume. Am putea asista la moartea unei tradiţii milenare.
„Am fost în mare de când mă ştiu şi, indiferent de cât de cald e afară, tot simt umezeala în oase”, spune Kimiyo Hayashi, în vârstă de 61 de ani, o membră a acestei comunităţi. Seara, după ultima ieşire în larg, ea şi restul femeilor care culeg scoici, stridii, caracatiţe sau alte vietăţi marine cu mâinile goale se adună în jurul focului, pentru a se încălzi.
Ajuns în regiunea Ise-Shima, din prefectura Mie, ai senzaţia că te-ai întors în timp, scrie un reporter BBC care a vizitat această comunitate. În jurul acestor femei s-au ţesut mereu poveşti cu iz fantastic. Se crede că femeile se scufundă în căutarea scoicilor, în astfel de mici comunităţi, încă de acum 2.000 de ani şi chiar mai mult.
Când ziua se îngână cu noaptea, femeile Amo merg încolonate spre docuri, purtând în mâini torţe din bambus. Hayashi, o femeie cu privire ageră, li s-a alăturat când avea 16 ani. Şi mama şi bunica sa au avut aceeaşi ocupaţie.
45 de ani mai târziu de când li s-a alăturat, programul ei e acelaşi. Îmbrăcată într-un costum tradiţional alb, se aruncă în valuri şi ajunge adesea la un kilometru de ţărm, la o adâncime de 10 metri.
Accidentele sunt la ordinea zilei
Nici ea, nici restul „sirenelor” nu folosesc vreun echipament atunci când se scufundă. Nu au pe ele mai multe haine nici când temperaturile fac dinţii să clănţăne. Accidentele regulate fac parte din viaţa acestor femei, la fel ca întâlnirile cu rechinii. Însă frigul e cel care face cele mai multe victime. De-a lungul anilor, spune Hayashi, multe femei nu s-au mai întors din valuri.
În „meseria” aceasta, în fapt un stil de viaţă, nu contează atât de mult cât îşi pot ţine femeile respiraţia, ci cât de repede pot vâna. Rămân sub apă şi câte două minute, timp în care trebuie să ia decizii rapide şi să fie extrem de eficiente.
În tinereţea sa, Hayashi se întorcea din larg cu o captură impresionantă de scoici, stridii, şerpi, homari şi caracatiţe. Ceea ce, din păcate, nu se mai întâmplă şi acum.
Te-ai putea întreba, de ce doar femei? Japonezii cred că distribuţia grăsimii din corpul femeii le oferă un avantaj, astfel încât ele rezistă mai bine la temperaturile mici din apă.
Femeile caută în principal perle, dar sunt şi cele care pun mâncarea pe masă. În trecut, se înţelegea de la sine că fata va călca pe urmele mamei, devenind, la rândul ei, o femeie a mării. Acum, din ce în ce mai puţine tinere se scufundă în căutare de vietăţi ale mării, cu perle sau nu.
65 de ani, vârsta medie
Hayashi şi colegele sale deja s-au obişnuit cu gândul că sunt ultimele femei ale mării din familiile lor. Fiicele lor nu sunt interesate să le calce pe urme, aşa că vârsta medie a celor care se scufundă zilnic e de 65 de ani în prezent. Cea mai vârstnică dintre sirene a trecut de 80 de ani.
În prezent există mai puţin de 2.000 de femei Ama. Imediat după al Doilea Război Mondial, erau 8.000 de femei în aceste comunităţi.
„Avem nevoie de mai multe femei să devină Ama, astfel încât tradiţia să nu moară. Dar de unde să vină? Mă întristează mult asta”, spune Hayashi.
Însă femeile nu au prea multe motive să îmbrăţişeze această „carieră”. Într-o zi proastă câştigă 2.000 de yeni (ceea ce înseamnă echivalentul a circa 20 de dolari) – puţin, dacă ţii cont de faptul că-şi riscă viaţa la fiecare ieşire în mare.
Iar restricţiile în ceea ce priveşte pescuitul, din cauza celor care îl practică la o scară foarte mare, le ating şi pe ele. Legile din Japonia continuă să se înăsprească an de an, adesea acestea nefiind lăsate să iasă în larg.
O speranţă o reprezintă propriul lor trecut. În ultimul an, câteva case tradiţionale în care femeile Ama se relaxează şi socializează după ce vin din larg au fost deschise turiştilor. Veteranele, aşa cum e Hayashi, le gătesc turiştilor ceea ce restul femeilor aduc din valuri. Practic, sunt ferestre care se deschid spre un stil de viaţă puţin cunoscut, enigmatic.
„Îmi iubesc munca şi nu aş schimba-o pentru nimic în lume”, explica Hayashi. „Atâta vreme cât sunt sănătoasă şi fericită, plămânii mei şi picioarele mele mai au cel puţin 20 de ani. Aşa că voi continua să mă scufund. Pentru asta m-am născut”, mai spune Hayashi.