Ponta l-a propus pe Meleșcanu ministru de Externe

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Premierul român Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu nominalizarea lui Teodor Meleşcanu pentru postul de ministru al Afacerilor Externe.

„Am avut o discuție cu domnul ministru Corlățean. Am acceptat demisia acestuia și am trimis către președintele Traian Băsescu propunerea ca domnul Teodor Meleșcanu să ocupe funcția de ministru de Externe în perioada imediat următoare, să organizeze conform dispozițiilor legale și dispozițiilor BEC desfășurarea votului în diaspora și, în acest fel, dreptul fundamental la vot al oricărui cetățean român să fie respectat, dar totul cu respectarea legii și a instituțiilor publice care vor rezista până în 16 (noiembrie — n.r.) și evident după aceea presiunilor ilegale și ilegitime făcute de către cel care pe 16 seara va fi fostul președinte al României, Traian Băsescu”, a declarat Ponta în cadrul unei conferințe de presă susținută după ce ministrul Titus Corlățean și-a anunța demisia din funcția de ministru de Externe.

Citește și: Corlățean demisionează, dar refuză să deschidă mai multe secții de votare în străinătate

Totuși, Ponta nu s-a referit clar la cererile românilor din diaspora, de a organiza mai multe secții de votare în străinătate, refuzând să comenteze aceste lucruri.

Meleşcanu a demisionat, în septembrie, de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidenţiale, unde a obţinut puțin peste 1%. 

Ulterior, el şi-a anunţat susţinerea pentru Ponta în turul al doilea al prezidenţialelor, iar Ponta a declarat că, dacă va câştiga alegerile, va fi în echipa sa de la Cotroceni, ca şi consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...